x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Primii la miere

Primii la miere

09 Sep 2018   •   21:50
Primii la miere
Sursa foto: Victor Stroe

România se află pe primul loc la nivel european din punct de vedere al producţiei de miere, cu peste 30.000 de tone în 2017, ceea ce înseamnă 13% din producţia de miere a Europei, a declarat Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.  Datele Ministerului Agriculturii arată că producţia de miere extrasă la nivelul anului 2017 (sursa Eurostat) a depăşit 30.000 de tone, în creştere faţă de anul 2016, când au fost realizate 21.202 tone. În ceea ce priveşte numărul familiilor de albine, s-a constatat o creştere de la 1.437.394 familii în 2016, la 1.602.453 familii în anul 2017.  Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) sărbătoreşte anul acesta 60 de ani de existenţă, evenimentul fiind marcat la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare în Apicultură din Bucureşti.  La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, având un efectiv de 900.000 de familii de albine. 

 

×