Prezenți la dezbaterea pe tema soluțiilor pentru sistemul de Sănătate, „Health România”, organizat de DC Media Group, miniștrii Sorina Pintea și Eugen Teodorovici au vorbit despre necesitatea unui pact pentru sănătate. O strategie comună pentru sistemul sanitar din țara noastră ar rezolva foarte multe dintre probleme și ar înlătura blocajele apărute între instituții, în ultimii ani. Pe de altă parte, reprezentanții sectorului privat au cerut modificări legislative, astfel încât să fie sprijinite inițiativele de investiții în acest domeniu foarte important pentru viitorul României.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, și Eugen Teodorovici, ministrul Finațelor, susțin nevoia de a face un pact pentru Sănătate, astfel încât acest domeniu să nu mai fie „un instrument în mâinile politicului”. „Este nevoie de un pact, este nevoie să finalizăm proiectele începute, vorbeam despre registrele de boală, despre registrele de pacienţi care sunt în implementare cu finanţare europeană şi care vor asigura o predictibilitate în ceea ce priveşte nevoia de finanţare. Accesul la medicamente depinde şi de finanţare şi de o înţelegere între toţi factorii, astfel încât ceea ce se discută să poată să fie aplicat întocmai în folosul pacientului. Sănătatea să nu mai fie folosită în scopuri politice”, a declarat Sorina Pintea. Ideea a pornit de la ministrul Finanțelor, care s-a plâns de atacurile politice asupra tuturor celor care vor să facă ceva constructiv. „În România, din păcate, orice are şi o cheie politică. Orice faci eşti acuzat că îţi faci campanie, asta e o chestiune care nouă ne face foarte mult rău. Noi politizăm orice. Sunt dispus să fac rost de finanţare pentru ca cele trei - cinci patologii cu rata cea mai mare de mortalitate, cu cele mai mari costuri generate în economia noastră, să ştim ce trebuie făcut pentru ca acest tip de patologie să nu mai fie o problemă pentru noi ca ţară. Dacă vii cu o idee bună, culmea vin şi te acuză tocmai cei care ar trebui să susţină aceste idei din partea politică, să zic Opoziţie. Poate ar fi indicat ca toţi factorii politici decidenţi să stea la aceeaşi masă, discutăm exact despre aceste lucruri, le punem pe hârtie cu calitatea obligatorie de a fi parcurse şi atunci indiferent de cine guvernează le aplică, fără ca cealaltă parte să primească huiduieli sau tot felul de mesaje astfel încât să nu se facă. Din păcate, asta e lumea politică, e meschină. E nevoie de un pact pe sănătate”, a spus Teodorovici.
Problema legalizării cannabisului medical
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, în urma întrebărilor jurnaliștilor, că nu este în totalitate de acord cu tratamentele pe bază de cannabis. Ministrul a spus că nu ar susține un proiect de lege al societăţii civile care să legalizeze folosirea canabisului în scop medicinal. „Am văzut acest proiect şi nu pot fi în totalitate de acord. Noi avem un grup de lucru, la Ministerul Sănătăţii, care s-a întâlnit o dată oficial, dar şi neoficial cu cei din comisiile de specialitate. Din punctul nostru de vedere şi al specialiştilor, există două componente care sunt în discuţie, teoretic: este acel THC, care poate fi folosit şi în zona de entertainment şi canabidiolul”, a explicat ministrul, amintind rezultatele unor studii de specialitate, statuate în UE, pentru canabidiol. „Ministerul Sănătăţii nu poate să gireze altceva decât ceea ce este foarte sigur pentru pacient. Nu este nevoie de o lege a canabisului, de o agenţie naţională a canabisului care să mai consume încă resurse. Introducerea canabisului medicinal presupune modificarea unei hotărâri de guvern şi a unei ordin de ministru”, a precizat Pintea.
Oricât de defect ar fi sistemul, din toate punctele de vedere, infrastructură, medicaţie, orice, când vezi totuşi un altfel de comportament cred că e un lucru de la care se pleacă. Dacă gândeşti economic, e logic să investeşti să previi, decât să stai să cheltui apoi sute de milioane de euro, poate chiar sume şi mai mari, în zona de sănătate.
Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice
Am văzut în proiectul legislativ că l-ar poate prescrie oricine. Nici vorbă! Există specialişti, există reguli foarte clare pe care trebuie să le urmărim astfel încât să ne atingem scopul. Canabisul medicinal, canabisul să fie folosit doar în scop medicinal în acest moment.
Sorina Pintea, ministrul Sănătății