x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Profesorii de la ASE elaborează o mască 3D pentru spitale

Profesorii de la ASE elaborează o mască 3D pentru spitale

de L.Budin    |    27 Mai 2020   •   10:53
Profesorii de la ASE elaborează o mască 3D pentru spitale

O mască de protecţie contra coronavirusului, care necesită de 8 ori mai puţin strat filtrant decât una obişnuită, a fost elaborată şi înaintată spre avizare de către o echipă de cadre didactice de la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Modelul, conceput conform recomandărilor internaţionale, poate fi imprimat 3D, documentaţia necesară fiind pusă gratuit la dispoziţia doritorilor.

 

Sub coordonarea prof. univ. dr. Răzvan Bologa, de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, echipa de cadre didactice a depus documentaţia tehnică necesară pentru avizarea măştii. E primul pas pentru a omologa producerea acestui echipament, destinat spitalelor româneşti, se arată într-un comunicat al ASE. Profesorul Răzvan Bologa ne-a declarat că masca va putea fi folosită în orice domeniu în care protecţia este necesară timp îndelungat, costurile ei fiind considerabil mai mici, iar întreţinerea, mai uşoară.

 

Materiale prietenoase

Masca e adaptată formei feţei şi permite purtătorului să folosesească şi alte echipamente de protecţie, precum viziere sau măşti complete. Izolează nasul, gura şi bărbia, fiind alcătuită dintr-o singură bucată de material, fără lipituri chimice, găuri de fixare comunicante sau prinderi mecanice.

Proiectarea conceptuală a avut la bază recomandările Uniunii Europene privind producția de echipamente medicale de protecție, prin intermediul imprimantelor 3D aditive, afirmă echipa de cercetare. Materialul este aprobat pentru a fi folosit în industria alimentară, prin urmare purtătorul nu va inhala substanţe periculoase, chiar şi în urma unor sterilizări repetate. Masca rezistă la îngheţ şi nu se deformează temperaturi de până la 190°C.

 

Stratul filtrant, optim

După cum ne-a explicat Răzvan Bologa, masca e alcătuită din componente reutilizabile, care se pot steriliza, şi din stratul filtrant ce trebuie înlocuit periodic. „În situaţia în care oamenii vor fi nevoiţi să poarte mască tot timpul, optimizarea consumului de strat filtrant devine un punct foarte important, deoarece e un material scump, care afectează destul de mult bugetul”, spune profesorul. „Produsul trimis spre avizare consumă de 8 ori mai puţin strat filtrant decât o mască obişnuită: practic se poate secţiona o mască chirurgicală obişnuită în bucăţi mai mici, iar acestea se folosesc pe rând, ceea ce reduce mult costurile”.

 

Se aşteaptă avizarea

De îndată ce produsul e avizat, cei care dispun de imprimante 3D vor putea să-l printeze, în conformitate cu cerinţele legale din România. Fişierele STL (în formatul utilizat de programele de imprimare tridimensională) şi întreaga procedură de fabricaţie vor fi puse gratuit la dispoziţia celor interesaţi, pe site-ul dmci.ase.ro.

„Pe plan internaţional, există astfel de fişiere, numai că nu sunt avizate în România şi nu pot fi folosite în mod legal. Vor putea fi folosite şi la noi, după avizare”, explică Răzvan Bologa.

 

Produsul este reutilizabil, integritatea sa nefiind afectată de purtările și sterilizările repetate.

 

Echipa implicată în realizarea documentaţiei pentru produs – Răzvan Bologa, Cristian Tatu, Ionuț Nică, Daniel Moise, Codrin Nișioiu, Emilia Gogu, Mădălina Dumitru, Alina Drăghici, Mioara Băncescu, Radu Cristian Mușetescu și Mihai Orzan – a lucrat pro bono.

 

×
Subiecte în articol: profesori mască 3D spitale