x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Profesorii vor salarii cât medicii: 12.000 lei brut

Profesorii vor salarii cât medicii: 12.000 lei brut

de Diana Scarlat    |    12 Mar 2017   •   22:10
Profesorii vor salarii cât medicii: 12.000 lei brut

Un nou scandal ar putea să înceapă de astăzi, pe tema salariilor profesorilor și medicilor. În timp ce Ministerul Muncii pare să înțeleagă doar necesitatea creșterilor salariale pentru sistemul sanitar, sindicaliștii din Educație explică de ce măsura ar fi nocivă pentru societatea românească, pe termen lung. În timp ce medicilor li s-a promis că cel mai mare salariu din sistem va fi de 12.000 de lei brut, profesorii pot spera la un salariu maxim de numai 10.000 de lei.

 

Sindicaliştii din Educație explică de ce salariile mai mici pentru profesori ar însemna mai întâi distrugerea sistemului de Învățământ, apoi a celui sanitar, iar ca efect pe termen lung, începând cu următorii 10-15 ani - îmbol-năvirea populației şi creşterea accentuată a costurilor pentru sănătate. Logica este simplă: cu salarii mai mari în spitale şi cabinete medicale, cei mai buni medici nu vor mai alege să-i formeze pe tinerii doctori, pentru că la catedră vor avea un salariu cu 20% mai mic. „Noi am cerut 12.000 de lei salariul brut cel mai mare din sistemul de Educație, egal cu cel din dome-niul medical. Am cerut ca profe-sorul universitar să fie omologul medicului primar. Dacă vor avea diferența aceasta de salariu, de la stabilirea grilelor din noua lege a salarizării unitare, toți se vor duce în spitale, nu la catedră”, explică Anton Hadăr, liderul sindicatului cadrelor universitare, Alma Mater.

Diferențe nejustificate

Salariul unui profesor universitar este acum 7.401 lei brut, iar un asis-tent universitar are 2.373 de lei brut. În acelaşi timp, se vorbeşte despre o creştere la circa 4.000 de lei a salariului unei asistente medicale, cu studii medii, în timp ce salariul unui asis-tent universitar, cu doctorat şi lucrări de specialitate, s-a propus la 3.000 de lei brut. Și în această privință, sindicatele din Educație consideră că nu se poate aplica această dife-rență de grilă, mai ales între un angajat cu studii liceale şi unul cu doctorat, de care depinde formarea noilor generații de profesionişti din toate dome-niile. „Noi cerem stabilirea sala-riului unui asistent universitar la cel puțin 4.000 de lei, astfel încât să reprezinte o treime din cel mai mare salariu din sistemul de Educație. Noi vrem să crească în egală măsură şi salariile medicilor şi ale asis-tentelor medicale, dar să se înțeleagă de ce este nevoie de aceleaşi creşteri în Educație, astfel încât să nu distrugem toată pregătirea profesională a următoarelor generații”, mai spune Hadăr. Aceste majorări se vor aplica peste patru ani, însă la stabilirea grilelor de salarizare din noua lege trebuie să se țină cont de la început de toate cerințele sindicatelor, astfel încât să nu se mai ajungă încă o dată în situația de a nu putea aplica o lege prost făcută.

 

Nu există nicio firmă privată în acest moment care să ofere mai puţin de 3.500 de lei net unui specialist cu doctorat, dar un asistent universitar ar trebui să accepte. Astfel vom avea în Educaţie cei mai slabi absolvenţi, care nu-și vor găsi locul în firme private, iar astfel se va distruge viitorul tuturor domeniilor de activi-tate. Eu voi lupta deopotrivă și pentru medici, și pentru profesori. Anton Hadăr, lider Alma Mater

×