x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Proiect: Parcări pentru biciclete lângă instituții publice, piețe, gări și autogări

Proiect: Parcări pentru biciclete lângă instituții publice, piețe, gări și autogări

13 Sep 2019   •   14:15
Proiect: Parcări pentru biciclete lângă instituții publice, piețe, gări și autogări
Sursa foto: observator.tv

Clădirile publice, pieţele, autogările şi staţiile de cale ferată ar putea fi dotate cu structuri pentru parcarea bicicletelor, potrivit unei propuneri legislative depuse la Parlament de 12 deputați PNL. Proiectul prevede ca instituțiile de interes public, piețele agroalimentare, târgurile, autogările şi staţiile de cale ferată care deservesc traficul de călători să fie dotate cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minim 10 biciclete, dar şi montarea, pe perioada staţionării, a unor dispozitive antifurt.

Costurile lucrărilor necesare realizării acestor dotări şi ale autorizaţiilor prevăzute de lege vor fi suportate din bugetele administraţiei publice centrale sau locale şi din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat sau de stat. Acestea au obligaţia să includă reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale în comisiile de recepţie a lucrărilor.

Guvernul va emite normele metodologice de aplicare în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, iar în 180 de zile de la emiterea normelor, autorităţile şi persoanele juridice vor adopta aceste măsuri. Încălcarea dispoziţiilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 2.000 şi 4.000 lei.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: parcari biciclete