x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Record de copii cu COVID-19 în spitalele din SUA, după redeschiderea școlilor

Record de copii cu COVID-19 în spitalele din SUA, după redeschiderea școlilor

de Monica Cosac    |    16 Aug 2021   •   07:49
Record de copii cu COVID-19 în spitalele din SUA, după redeschiderea școlilor

Mai multe școli din Statele Unite s-au redeschis deja, cu prezență fizică și fără măști, în mijlocul noului val al pandemiei de coronavirus, iar impactul tulpinii Delta, care infectează copiii cu o frecvență mult mai mare decât alte variante ale virusului și determină forme mai grave ale bolii, se simte din plin. Astfel, numărul copiilor spitalizați cu COVID-19 în Statele Unite a atins un nivel-record, în acest weekend, ajungând la peste 1.900. Experții sunt îngrijorați că cei mici devin, în acest nou val, nu doar vectori de transmitere, ci și victime ale coronavirusului. În cazul copiilor mai mici de 12 ani, care nu se pot vaccina, o protecție de până la 30% împotriva formelor severe de COVID-19 ar putea fi oferită de vaccinarea anterioară împotriva rujeolei sau a tusei convulsive, potrivit unui studiu publicat zilele trecute

 

În SUA, unde sistemul de educație este în mare parte responsabilitatea statelor și a districtelor școlare locale, mai multe state au permis deja reluarea activităților la clasă, de aproape două săptămâni, în timp ce altele se pregătesc să înceapă în a doua parte a lunii august sau chiar septembrie. În același timp, unele state au decis să înceapă noul an școlar cu predare la distanță.

Odată cu redeschiderea școlilor în mijlocul unui nou val pandemic, puternic alimentat de circulația variantei Delta, a început să crească și mai mult numărul de infectări cu SARS-CoV-2 la copii, care era pe trend crescător de aproximativ 6 săptămâni. Și nu numai că sunt din ce în ce mai multe cazuri în rândul celor mici, dar și severitatea bolii a crescut semnificativ. Astfel că spitalele pediatrice din SUA încep să se umple cu rapiditate de pacienți. Numărul spitalizărilor pediatrice a ajuns la 1.902, sâmbătă, potrivit datelor Departamentului de Sănătate și Servicii Umane din SUA, citate de reuters.com.

Avertisment privind „focarele din ce în ce mai serioase”

Experții americani sunt îngrijorați că cei mici devin și victime ale coronavirusului, și vectori de transmitere a SARS-CoV-2. Francis Collins, directorul Institutului Național de Sănătate din SUA, a atras atenția încă de săptămâna trecută asupra pericolului de apariție a unor „focare din ce în ce mai serioase în școli” și i-a sfătuit pe părinți să îi lase pe copii să poarte masca de protecție la cursuri. Chiar dacă poate fi inconfortabil pentru cei mici, masca „este un dispozitiv medical care salvează vieți”, a subliniat Collins, citat de theguardian.com.

 

„Nu este vorba de COVID-ul de anul trecut. Aceasta (n.r. - tulpină) este mai rea, iar copiii noștri sunt cei care vor fi afectați cel mai mult de ea, a declarat, sâmbătă, și Sally Goza, fost președinte al Academiei Americane de Pediatrie, pe fondul recordului de internări pediatrice.  

State precum Arkansas, Florida, Louisiana, Mississippi și Oregon au raportat un număr-record de spitalizări COVID-19 în această lună, potrivit Reuters, împingând sistemele de sănătate să funcționeze dincolo de capacitatea lor. Numărul mare de cazuri a intensificat tensiunile dintre liderii de stat conservatori și republicani cu privire la obligația copiilor de a purta măști în timpul cursurilor. Districtele școlare din Florida, Texas și Arizona au mandatat ca măștile să fie purtate în școli, sfidând ordinele guvernatorilor de stat republicani care interzic districtelor să impună astfel de reguli, precizează agenția de presă internațională.  

 

Copiii reprezintă în prezent aproximativ 2,4% din totalul spitalizărilor cu COVID-19 din Statele Unite.

 

Academia de Pediatrie recomandă vaccinarea adolescenților

Situația din Statele Unite ne arată, practic, ce ne-ar putea aștepta și pe noi, într-o lună, odată cu redeschiderea școlilor, cu atât mai mult cu cât mai puțin de 4% din copiii eligibili pentru vaccinare s-au și vaccinat, iar cei mai reticenți cu privire la imunizarea minorilor sunt tocmai părinții.

„Nu știm cert dacă varianta Delta produce o boală mai gravă la copil. Dar știm că odată cu începerea școlii vor fi foarte mulți copii bolnavi”, spune cunoscutul pediatru Mihai Craiu, care îi invită pe părinți să reflecteze la ce se întâmplă peste Ocean. „În SUA a început școala. Și a început să crească numărul de infectări cu SARS-CoV-2 la copil. Ultima săptămână din care există date este a 6-a la rând în care a crescut numărul de cazuri. Ce fac ei pentru asta? Pentru moment, se încurajează vaccinarea adolescenților - recomandă Academia Americană de Pediatrie. Peste 52% din cei cu vârsta de 16-18 ani au primit cel puțin o doză și peste 42% din cei de 12-15 ani. Un motiv de reflecție...”, a scris medicul pe pagina de Facebook „Spitalul Virtual pentru copii”.

Campanie de informare pentru părinți

Asociațiile de Părinți spun că efectele adverse pe termen lung, lipsa de informații și neîncrederea în existența virusului se regăsesc printre principalele motive pentru care părinții nu vor să-și vaccineze copiii.

În acest context, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat că autorităţile vor derula o campanie de informare prin intermediul şcolilor, care vor organiza şedinţe online cu părinţii, la care vor participa și medici, pentru a convinge cât mai mulți tineri și adolescenți să se vaccineze.

 

Vaccinul antirujeolic, protecție de 30% pentru COVID

Un studiu publicat la finalul săptămânii trecute, pe cell.com, aduce vești bune cu privire la protecția oferită de unele vaccinuri care existau pe piață înainte să apară virusul SARS-CoV-2. Astfel, vaccinarea anterioară împotriva rujeolei-oreionului-rubeolei sau a tetanosului-difteriei-tusei convulsive induce un răspuns al celulelor T, similar cu cel apărut la SARS-CoV-2, care pare să ofere o protecție de aproximativ 20-30% împotriva formelor grave de COVID-19. Așa-numitele Celule T sunt nişte celule cu memorie ale sistemului imunitar, iar acestea protejează în faţa unei noi infectări chiar și atunci când anticorpii dispar. Practic, și copii cu vârste sub 12 ani, care nu pot fi vaccinați anti-COVID, au o protecție în fața formelor severe de COVID, cu condiția să fi fost imunizați cu vaccinul ROR sau, în cazul celor ceva mai mari, cu vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular (DTPa).

Din păcate, România este codașă și la vaccinarea antirujeolică. Potrivit INSP, în epidemia de rujeolă din țara noastră au fost peste 20.000 de copii care au fost infectați și 64 de decese - toate apărute la copiii nevaccinați.

 

Vaccinul ROR (rujeolic-rubeolic-urlian) se face, potrivit schemei de vaccinare din România, la 9 -12 luni și la 5 ani, în timp ce DTPa se face la 14 ani, însă antigenele pentru cele trei afecțiuni (tetanos, difterie, tuse convulsivă) intră și în componența vaccinului hexavalent, administrat în primul an de viață al copilului.

 

Mai multe detalii despre acest studiu puteți citi aici: https://cell.com/med/fulltext/S2666-6340(21)00289-0#relatedArticles

 

 

 

 

×