x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Restricţii de circulaţie, joi, în București cu ocazia Zilei Forţelor Aeriene. Aeronave militare vor survola Piaţa Aviatorilor.

Restricţii de circulaţie, joi, în București cu ocazia Zilei Forţelor Aeriene. Aeronave militare vor survola Piaţa Aviatorilor.

19 Iul 2017   •   15:04
Restricţii de circulaţie, joi, în București cu ocazia Zilei Forţelor Aeriene. Aeronave militare vor survola Piaţa Aviatorilor.

Poliția Capitalei a anunțat că mâine în intervalul orar 09.30 - 11.30 se vor impune restricţii de circulaţie, în zona Pieţei Aviatorilor întrucât vor avea loc ceremonii cu ocazia Zilei Forţelor Aeriene. În zonă vor evolua aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, aeronave aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, precum şi Iacării Acrobaţi. Astfel, traficul  va fi restricţiionat  pe următoarele artere rutiere: Bd. Aviatorilor, pe ambele sensuri de circulaţie, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle; Aleea Modrogan şi Aleea Alexandru; Str. Arhitect Ion Mincu, pe ambele sensuri de circulaţie, între Şos. Kiseleff şi Bd. Aviatorilor; Str. Aviator Gheorghe Demetriade, pe ambele sensuri de circulaţie, între Str. Emil Pangratti şi Bd. Aviatorilor.

Conducătorilor auto care intenţionează să tranziteze zona pe timpul restricţiilor le este recomandat să folosească următoarele rute ocolitore: Piaţa Charles de  Gaulle – Cal. Dorobanţilor – Bd. Iancu de Hunedoara – Piaţa Victoriei; Piaţa Charles de  Gaulle – Bd. Mareşal C-tin. Prezan – Şos. Kiseleff – Str. Arh. Ion Mincu – Bd. Ion Mihalache; Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Cal. Dorobanţilor – Piaţa Charles de  Gaulle; Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bd. Ion Mihalache – Bd. Al. Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Presei Libere.

Brigada Rutieră Bucureşti solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă, să circule cu maximă atenţie, să utilizeze rutele ocolitoare şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic, pentru devierea acestuia.

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

MApN a anunţat că, pentru sărbătorirea Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului, Statul Major al Forţelor Aeriene organizează o serie de manifestări.

Astfel, joi, între orele 10.00 - 11.00, are loc ceremonia militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor din  Bucureşti. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, aeronave aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, precum şi Iacării Acrobaţi.

În perioada 18 iulie – 30 septembrie, între orele 9.00 - 16.00, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române organizează expoziţia „Aeronautica română în timpul marilor bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz”. Expoziţia cuprinde fotografii, documente şi obiecte reprezentative, iar vizitatorii vor putea afla amănunte despre eroii aeronauticii şi faptele lor.

Toate unităţile din subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene vor sărbători evenimentul prin ceremonii militare şi religioase, concursuri sportive, simpozioane şi activităţi specifice tradiţiei militare.http://www.agerpres

×
Subiecte în articol: ziua fortelor aeriene