InnoHealth, un sistem robotic inovator, care îi ajută pe supraviețuitorii unui accident vascular cerebral (AVC) să-și folosească mâinile, este unul dintre cele două proiecte românești care vor primi consiliere şi finanţare de până la 75.000 de euro de la EIT Health, unul dintre cele mai ample parteneriate public-private europene pentru inovare în domeniul sănătății. Cel de-al doilea proiect care a primit girul specialiştilor europeni este un sistem care permite depistarea precoce a cancerului pulmonar, o boală care face mii de victime anual tocmai din cauză că este diagnosticat tardiv.
În cadrul EIT Health RIS Innovation Call 2019 au fost depuse în total 104 cereri pentru implementarea unor proiecte inovatoare din domeniul sănătăţii, însă numai 12 dintre cele mai „promiţătoare” au fost selectate de evaluatorii europeni pentru consiliere şi finanţare. Dintre acestea, patru proiecte au venit din Slovenia, câte două din Croația și România și câte unul din Grecia, Estonia, Italia și Slovacia.
Unul dintre proiectele selectate din România este InnoHealth, un dispozitiv robotic inovator pentru reabilitarea membrelor superioare ale supraviețuitorilor de AVC. Este cunoscut faptul că între jumătate și trei sferturi dintre supraviețuitorii unui accidentul vascular cerebral rămân cu deficiențe ale membrelor superioare, iar problemele acestor oameni şi, implicit, ale familiilor lor sunt amplificate de lipsa personalului medical implicat în recuperarea neurologică şi locomotorie post-AVC, în multe țări europene. În România, pe lângă lipsa specialiştilor, pacienţii se confruntă şi cu lipsa centrelor de reabilitare. Astfel, consorțiul InnoHealth și-a propus să dezvolte, pentru aceşti pacienţi, un sistem de reabilitare robotică modular. Acesta este format din trei module robotice, fiecare modul fiind un exoschelet cu elemente reglabile.
Diagnostic precoce
Din cauza diagnosticării în stadii avansate, aproximativ 30 de români mor în fiecare zi de cancer pulmonar. Anual, în ţara noastră sunt depistate peste 11.000 de cazuri noi, însă doar 15% dintre aceşti pacienți ajung să supraviețuiască încă 5 ani de la diagnosticare. Statisticile internaţionale şi estimările specialiştilor sunt sumbre în privinţa deceselor cauzate de cancerul pulmonar la nivel global: de la 1,6 milioane în 2012, la 3 milioane în 2035. În acest context, o altă echipă de români a dezvoltat un sistem de detectare precoce a cancerului pulmonar, printr-o procedură de testare non-invazivă standardizată, bazată pe ultrasonografia transtoracică (TUS). Aceasta îi va ajuta pe medici să decidă dacă o leziune pulmonară are un caracter benign sau malign.
Potrivit iniţiatorilor EIT Health, soluțiile pentru care se acordă finanțare sunt legate de big data/cloud (33%), tehnologii noi (33%), aplicații mobile (17%) și dispozitive purtabile (17%). Toate acestea reprezintă principalele domenii ale inovației din domeniul sănătății pe care se concentrează evaluatorii europeni.
Cele două proiecte ale românilor, alături de alte zece idei inovatoare, i-ar putea ajuta în viitor pe cetățenii europeni să trăiască mai mult, să fie mai sănătoși și mai fericiți.