Toți politicienii care au ajutat cu fonduri Catedrala Mântuirii Neamului și toți donatorii care au contribuit cu sume generoase vor avea prioritate la slujba de Sfințire a Altarului, pe 25 noiembrie. Pe lângă ei, președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Viorica Dăncilă, miniștrii, președinții celor două camere ale Parlamentului, plus toți oficialii din județe au primit invitații. Vor veni delegați din toate eparhiile românești din țară și din străinătate. În toate bisericile, se fac liste cu pelerinii care doresc să participe și se închiriază autocare.
Doar invitații speciali vor avea acces înăuntru. Deja s-a montat mochetă roșie pe toată suprafața și vor fi așezate și 2.500 de scaune. Sfânta Masă, pe care se va oficia slujba de sfințire, a fost încă de pe acum ornamentată. Are laturi de 2,1 metri și este realizată în întregime din marmură românească. O noutate, catapeteasma altarului a fost făcută din beton, nu din lemn, pentru că are dimensiuni impresionante și nu se putea susține altfel. De asemenea, icoanele care împodobesc altarul sunt din mozaic, nu sunt pictate.
Se lucrează accelerat în interior pentru ca totul să fie impecabil până duminică. Se trag cablurile pentru lumini și se fac ultimele pregătiri și la esplanada din fața catedralei, spațiul liturgic exterior va fi special amenajat pentru a putea primi aproximativ 15.000 de credincioși.
„După slujba oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, toți cei care nu au încăput înăuntru vor avea acces în Sfântul Altar, vor putea să intre în Catedrală, să se închine și să sărute Sfânta Masă, conform tradiției. De asemenea, lângă treptele Catedralei, va fi depus un baldachin cu mâna Sfântului Apostol Andrei, adusă spre cinstire din Grecia, împreună cu moaștele Sfintei Mucenițe Ecaterina”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Binecuvântare pentru constructori
Patriarhul Daniel a fost săptămâna trecută să verifice personal stadiul pregătirilor și nu mai are programată nicio altă vizită. Înainte de Sfințirea de duminică, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia o slujbă importantă și sâmbătă seară, sujba de pomenire a Eroilor, pentru că lor le este dedicată Catedrala.
S-a muncit din greu pe șantier pe ultima sută de metri pentru ca lucrările să fie în grafic. Echipa de coordonare a fost nevoită să facă angajări suplimentare de meseriași chiar luna trecută: zidari, dulgheri, fierari-betoniști și muncitori necalificați. Toți cei care au lucrat pe șantier în cei 8 ani de când a început construcția vor primi "o binecuvântare specială cu ocazia oficierii slujbei de sfințire a Altarului", după cum se promitea în anunțul de angajare. După ce trec ceremoniile de Centenar, numărul muncitorilor va fi redus drastic. Din 800, vor rămâne aproximativ 300, pentru că s-au redus mult fronturile de lucru.
Până acum, Catedrala Mântuirii Neamului a costat 105 milioane de euro. Este gata în proporție de 95% din faza la roșu. Urmează finisajele și mozaicurile interioare. Cu banii existenți, se va finaliza integral faza la roșu, inclusiv tot ce este împrejurul catedralei, spațiul extraliturgic. Nu s-a estimat costul mozaicurilor, dar realizarea acestora va mai dura încă 3 ani. Un nou ajutor de la Primăria Capitalei ar putea fi aprobat chiar mâine. Gabriela Firea a propus să fie alocate încă 10 milioane de lei, iar decizia urmează să fie votată în Consiliul General.
Pelerinii care vin la Catedrală în ziua sfințirii vor primi și ei un mic pachet cu iconițe, insigne și macheta lăcaşului de cult, pentru a păstra amintirea evenimentului istoric.
La ultima slujbă, duminica aceasta, Patriarhul Daniel le-a vorbit enoriașilor despre bogăție. “Bogăţia nu este rea în sine, dar modul folosirii ei poate fi rău sau bun", a spus șeful BOR.