x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Șeful Corpului de Control al Ministerului Sănătății a demisionat. Marcel Ciolacu a solicitat un control la Ministerul condus de Rafila

Șeful Corpului de Control al Ministerului Sănătății a demisionat. Marcel Ciolacu a solicitat un control la Ministerul condus de Rafila

de Redacția Jurnalul    |    14 Aug 2024   •   16:04
Șeful Corpului de Control al Ministerului Sănătății a demisionat. Marcel Ciolacu a solicitat un control la Ministerul condus de Rafila

Premierul Marcel Ciolacu a trimis Corpul său de Control la Ministerul Sănătății pentru a verifica acțiunile efectuate de Corpul de Control al Ministerului în legătură cu Spitalul Sf. Pantelimon, potrivit unor surse Antena 3 CNN. În funcție de concluziile analizei, premierul ar putea decide dacă ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, va rămâne în funcție.

În contextul acestei anchete, șeful Corpului de Control al Ministerului Sănătății, Sorin Luca, și-a dat demisia. Ministrul Rafila a confirmat demisia lui Luca înaintea unei ședințe de Guvern, menționând că acesta a considerat oportun să se retragă din funcție.

„A considerat că e oportun să-şi dea demisia într-o astfel de situaţie", a anunţat ministrul Alexandru Rafila, înaintea şedinţei de Guvern.

Între timp, investigațiile legate de Spitalul Sf. Pantelimon iau amploare. Procurorii cercetează alte cinci decese suspecte din aprilie, iar șefa secției ATI, Florina Pompilian, a fost audiată timp de aproape șase ore. Procurorii susțin că două doctorițe arestate au redus nejustificat dozele de noradrenalină la pacienții critici, ceea ce a dus la decesul acestora.

Ancheta a fost declanșată după un denunț al Cameliei Stămătoiu, director de îngrijiri la spital, care a relatat că, între 4 și 6 aprilie, aproximativ 20 de pacienți au murit după ce dozele de noradrenalină au fost reduse drastic sau înlocuite cu ser fiziologic.

×