x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Sistem informatic realizat de un rezident la pediatrie

Sistem informatic realizat de un rezident la pediatrie

12 Iul 2018   •   17:32
Sistem informatic realizat de un rezident la pediatrie

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu" din Bucureşti a inaugurat ieri pentru două dintre secţiile sale, cele de Chirugie și Ortopedie, un sistem informatic destinat gestionării pacienţilor, care ordonează şi reglementează circuitul acestora în ambulatoriu. Sistemul integrează monitoare tv, tablete, routere şi imprimante de ultimă generaţie. „Pe lângă fluidizarea circuitului pacientului, avem posibilitatea unei statistici medicale extrem de precise, care, cu siguranţă, va creşte calitatea actului de cercetare medicală pe care noi o desfăşurăm şi putem cunoaşte în timp real ce nevoie avem, unde trebuie să aducem resurse şi din ce locuri putem scoate resurse astfel încât să fim în permanenţă în echilibru", a explicat Alexandru Ulici, managerul unităţii sanitare. Potrivit medicului rezident Alexandru Herdea, realizatorul MediWeb, personalul medical nu are nevoie de o pregătire în informatică în prealabil, fiind un sistem uşor de operat. Managerul spitalului a declarat că doreşte extinderea MediWeb în toată unitatea medicală.

×