Noul sistem de impozitare a veniturilor care se va aplica începând de anul viitor va aduce pe lângă reducerea cotei de impozitare de la 16% la 10% şi scutiri pentru o serie de categorii sociale. Este vorba despre persoanele cu handicap, despre IT-iştii care creează softuri, de cei care activează în domeniul cercetării şi despre medici, potrivit draftului de proiect aflat în lucru la Ministerul Finanţelor Publice. Dacă IT-iştii nu plătesc nici acum impozit pe venitul realizat din activitatea de bază, cercetătorii şi medicii sunt noi intaţi pe lista de facilităţi a Ministerului de Finanţe. O radiografie a sistemului de Sănătate din România arată că există un deficit de 13.000 de medici pentru toate specializările, practic nu există judeţ în care să nu fie din ce în ce mai multe posturi libere pentru medici.
Şi ceilalţi angajaţi vor beneficia de o serie de scutiri. Veniturile obţinute de angajaţi din drepturile de hrană, costul telefoanelor, abonamentelor telefonice, cartelelor şi convorbirilor efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu ar putea fi considerate venituri neimpozabile, în timp ce veniturile din dividende urmează să fie scutite de la plata impozitului pe venit, conform proiectului Codului Economic, aflat în curs de elaborare.
Dispense pentru veniturile agricole
Şi posesorii de terenuri agricole vor beneficia de scutiri la impozitul pe venit în limita unor suprafeţe cultivate. Astfel, nu vor fi impozitate veniturile din cultivarea a până la două hectare de cereale, plante oleaginoase, cartofi, sfeclă de zahăr şi hamei pe rod, până la 1,5 ha leguminoase pentru boabe, până la 1 ha tutun, 0,5 ha legume de câmp şi 0,2 ha legume în spaţii protejate. De asemenea, sunt venituri neimpozabile cele obţinute din livezi cu pomi pe rod de până la 1,5 ha, arbuşti fructiferi pe o suprafaţă de până la 1,5 ha, vie pe rod - până la 1 ha şi flori şi plante ornamentale, până la 0,3 ha.