Fostul şef ANAF, Sorin Blejnar, a fost condamnat de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la cinci ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă. Decizia este definitivă. Potrivit procurorilor, în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., Blejnar a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective. Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma acestuia. La câteva ore de la pronunţarea verdictului, Blejnar s-a predat.
„Este o decizie extrem de nedreaptă, o decizie dată prin ignorarea tuturor probelor pe care le-am depus la dosar, o decizie în baza unui dosar făcut de celebrul Portocală, împotriva lui începându-se deja urmărirea penală in rem pentru represiune nedreaptă şi pentru fabricarea de probe” Sorin Blejnar