x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Sorina Pintea: MS va pune în dezbatere publică un act normativ privind activitatea de transplant în spitalele judeţene

Sorina Pintea: MS va pune în dezbatere publică un act normativ privind activitatea de transplant în spitalele judeţene

04 Sep 2019   •   20:59
Sorina Pintea: MS va pune în dezbatere publică un act normativ privind activitatea de transplant în spitalele judeţene

Ministrul Sorina Pintea a declarat miercuri că, în 15 septembrie, Ministerul Sănătăţii (MS) va pune în dezbatere publică un act normativ cu indicatori de management pentru activitatea de transplant în spitalele judeţene, astfel încât toate aceste unităţi să dezvolte centre de prelevare, informează MS.

Pintea a fost prezentă miercuri seară, în staţiunea Saturn, la deschiderea lucrărilor celei de-a V-a ediţii a Şcolii de vară a pacienţilor cronici, organizată de Asociaţia Transplantaţilor din România în colaborare cu Primăria Mangalia.

„Am venit în calitate de membru al asociaţiei. Când elaborăm acte normative în Ministerul Sănătăţii schimbăm destine. Au fost deja modificate acte normative pentru a se facilita accesul pacienţilor la Programul de dializă şi a fost majorat tariful pentru acest serviciu medical. În viitor, pentru transplant, deoarece avem nevoie de organe pentru această activitate, împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant intenţionăm să impulsionăm activ procesul de donare. Din 15 septembrie, vom pune în dezbatere publică un act normativ cu indicatori de management pentru activitatea de transplant la nivelul spitalelor judeţene, astfel încât toate aceste unităţi să dezvolte centre de prelevare”, a spus Sorina Pintea, la întâlnirea cu pacienţii, potrivit informării MS.

Tot în domeniul transplantului, Ministerul Sănătăţii a semnat acorduri cu Moldova şi Ungaria, iar în această perioadă se negociază cu Italia şi, de asemenea, împreună cu CNAS, va fi elaborat un pachet de servicii medicale pentru pacientul posttransplant, astfel încât să beneficieze de servicii medicale integrate.

„Aştept propuneri şi pentru alte patologii, deoarece foarte multe modificări legislative s-au realizat în urma dialogului cu pacienţii”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

AGERPRES

×