x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Soțul Anei, femeia ucisă de câini, acuză: „Vinovații trebuie să plătească”

Soțul Anei, femeia ucisă de câini, acuză: „Vinovații trebuie să plătească”

de Redacția Jurnalul    |    25 Ian 2023   •   14:55
Soțul Anei, femeia ucisă de câini, acuză: „Vinovații trebuie să plătească”
Sursa foto: antena3CNN

Soțul femeii ucise de câini în zona Lacului Morii din Capitală a vorbit despre tragedia prin care trece.

El a fost, miercuri, la sediul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici" din București, și spune că vinovații trebuie să fie trași la răspundere. 

"Bineînţeles toţi vinovaţii trebuie să plătească, indiferent de partea de vină şi de cantitatea de vină pe care o poartă sau forma prin care sunt responsabili. Ei trebuie traşi la răspundere pentru că aceste lucruri nu se pot repeta, este inadmisibil. Mai mult decât atât, autorităţile şi Instituțiile statului trebuie să îşi facă datoria. Să-şi facă treaba, să caute vinovaţii şi să-i tragă la răspundere", spune Sorin Daraban.

El a povestit ultimele momente pe care le-a petrecut cu Ana, înainte ca aceasta să fie omorâtă de câini. 

Soțul femeii ucise de câini cere tragerea la răspundere a vinovaților

 

×