x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Stadionul Ghencea este o groapă

Stadionul Ghencea este o groapă

de Theodora Şutiu    |    20 Mar 2019   •   12:24
Stadionul Ghencea este o groapă

Campionatul European de Fotbal din 2020 bate la uşă, însă România bate pasul pe loc. Lucrările pe cele trei stadioane cerute de UEFA pentru antrenamente, Ghencea, Rapid  şi Arcul de Triumf  sunt departe de a fi terminate. Construcţia propriu-zisă a stadionului Steaua va începe în aproximativ o lună şi jumătate, au anunţat, ieri, reprezentanţii firmei de construcţie care se ocupă de proiect, precizând că stadiul lucrărilor a ajuns acum la 8%. Chiar şi aşa, Gheorghe Popescu, consilierul personal al prim-ministrului României,  este optimist că arenelor vor fi gata până la data limită impusă de UEFA: „ "Stăm foarte bine cu pregătirile, în general. Suntem în grafic cu majoritatea lucrurilor. Bineînțeles că mai sunt și întârzieri, dar încercăm să aducem totul pe linia de plutire. Euro 2020 nu înseamnă doar cele 3-4 stadioane pe care trebuie să le facem. ", a declarat Gică Popescu.

 

×