x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Studenții mediciniști, voluntari în lupta cu COVID-19

Studenții mediciniști, voluntari în lupta cu COVID-19

de Monica Cosac    |    19 Mar 2020   •   08:40
Studenții mediciniști, voluntari în lupta cu COVID-19

Peste 200 de studenți ai Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București sunt pregătiți să se alăture medicilor, ca voluntari, pentru a spijini activitățile din camerele de gardă sau în unitățile/compartimentele de primiri urgențe, au anunțat reprezentanții universității. Circa 50 de tineri mediciniști se află deja „pe metereze”, de mai bine de o săptămână, și dau o mână de ajutor angajaților Direcției de Sănătate Publică (DSP) București.

 

Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) a început recrutarea studenților, ajungând momentan la peste 200 de înscrieri. Aceștia trebuie să fie studenți ai Facultății de Medicină, din anii IV, V sau VI, iar conform Ordinului Ministrului de Interne 74522, voluntarii vor activa în schimburi, în funcție de evoluția infecțiilor cu noul coronavirus și necesitățile de la nivelul structurilor medicale. Potrivit SSMB, recrutarea este momentan preventivă, studenții fiind pe poziții și pregătiți să intervină în situația depășirii capacității structurilor existente.

Începând cu data de 11 martie, zeci de voluntari din toți anii de studiu, organizați pe două intervale de 5 ore, au suplimentat necesarul de personal și au preluat o parte din sarcinile administrative ale DSP București. Am stat de vorbă cu trei dintre acești tineri, a căror sarcină a fost, pentru început, să discute cu cei întorși din străinătate și aflați în autoizolare la domiciliu.

Energie și entuziasm

„Noi am început activitatea la DSP București într-un număr de 50 de oameni, ulterior au fost voluntari care au renunțat, dar au apărut voluntari noi. Munca noastră acolo e foarte variată, mereu apare ceva nou de făcut, fie vorbim cu persoanele din autoizolare, fie îi ajutăm pe cei de la DSP cu diferite formulare și registre. Pentru cei care lucrează de mult timp la DSP este deja rutină, pentru noi, ca voluntari, e totul nou și aici vine ca factor important entuziasmul de care au dat dovadă toți studenții de până acum, ușurând mult zilele petrecute acolo”, a povestit, pentru Jurnalul, Cosmina Stoican, studentă anul V la Medicină, în cadrul UMF „Carol Davila”, și coordonatoare a voluntarilor.

Tânăra spune că este important pentru studenții mediciniști implicați în diverse inițiative, în această perioadă de adaptare pentru toată lumea, să formeze o echipă cu profesioniștii din domeniu.

„Cum se va lucra de acum încolo sau ce se va întâmpla dacă va crește numărul spectaculos de mult? Nu știm, dar e o perioadă de adaptare. E o perioadă de adaptare pentru populația generală, pentru studenții la medicină, pentru autorități. Există deja mai multe inițiative în care putem fi implicați, ce țin fie de comunicarea cu cetățenii, fie de implicarea noastră în spitale, dacă structurile existente vor fi depășite. Momentan, ne implicăm acolo unde este nevoie și urmărim cum evoluează restul lucrurilor. Noi, din fericire, până acum, am fost îndrumați mereu de către cineva, mai departe ne-am învățat noi între noi, iar procesul va tot continua așa, atât timp cât va fi nevoie de noi”, mai spune Cosmina.  

„Mă bucură această experiență deoarece mi-a oferit ocazia să ajut comunitatea. Mă bucur că am văzut oameni care își lasă fricile acasă și vin aici să susțină eforturile medicilor și ale autorităților în această situație de criză nemaiîntâlnită. Mai mult ca oricând, azi trebuie să dăm dovadă de solidaritate sau suport continuu către cei care o fac. Fie ca stăm în casă, fie că suntem implicați într-o acțiune, cu toții avem același scop”

Mălina Savu, studentă anul V

 

„Suntem o resursă umană foarte eficientă acum, învățăm repede și cu drag, avem o bază creată de facultate, iar prin comunitățile deja existente, putem transmite mesaje importante”

Cosmina Stoican, studentă anul V

 

„Ca voluntar la Direcția de Sănătate Publică ai ocazia să vorbești direct cu oamenii afectați cel mai puternic de această pandemie. Chiar dacă doar vorbești la telefon cu ei și ești la o distanță sigură, poate pentru tine este doar un alt apel pe linie, dar pentru ei ești vocea care îi liniștește, le spune ce trebuie să facă și ce opțiuni există. Te simți mai bine când, la final de apel, cineva speriat îți mulțumește că i-ai răspuns”

Liviu Șerban, student anul IV

 

Până ieri, în România au fost confirmate 260 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19, dintre care 19 au fost declarate vindecate și externate. Printre cei depistați ieri este și un bebeluș. În carantină instituționalizată sunt 3.441 de persoane, iar alte 23.679 persoane sunt în izolare la domiciliu.

 

Autoritățile care gestionează criza generată de COVID-19 au anunțat că medicii rezidenți la specialitățile medicină de urgență, anestezie terapie intensivă, boli infecțioase își întrerup stagiile de practică în toate celelalte secții în care sunt distribuiți, urmând ca toate centrele de îndrumare de care aparțin și unde trebuiau să se prezinte până astăzi la orele 12, să-i includă în turele și gărzile din secțiile a căror specialitate o urmează. Și medicii rezidenți în specialitățile medicină de internă și medicină de familie întrerup stagiile de pregătire și se vor prezenta la DSP în vederea repartizării la Serviciile Județene de Ambulanță, UPU, camere de gardă sau secțiile de spital, în funcție de necesități.

 

×