x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Studiu: unu din doi români, gata de restricţii

Studiu: unu din doi români, gata de restricţii

de L.Budin    |    06 Aug 2020   •   18:00
Studiu: unu din doi români, gata de restricţii

Peste 50% din români ar fi acord să treacă prin aceleaşi restricţii, dacă s-ar produce un al doilea val al infecţiei cu coronavirus, reiese dintr-un studiu recent. Mai bine de trei sferturi afirmă că au gând să poarte mască în spaţiile închise și în următoarele 6 luni.

Peste 46% din respondenţi cred că munca de acasă va fi principalul mod de desfăşurare a activităţii şi în următorul an, iar o treime intenţionează să-şi ţină copiii acasă, fără să-i mai trimită la şcoală sau la grădiniţă.

Doar 6% din participanţii la studiu spun că veniturile actuale le permit un trai fără griji. Aproape 40% din respondenţi afirmă că veniturile curente le sunt suficiente cât să le asigure un trai decent, aproape un sfert subliniază că banii pe care îi câştigă le asigură doar bunurile esenţiale, arată studiul Novel Research, realizat la iniţiativa Provident Financial România.

Jumătate dintre persoanele chestionate sunt de părere că efectele pandemiei se vor resimţi major asupra vieţii lor, pe termen lung. Într-un procent similar, oamenii declară că perioada prin care trec acum i-a determinat să-şi reevalueze planurile, să controleze mai strict resursele şi să se orienteze mai mult către tehnologia digitală. 

 

 

9% din respondenţi spun că, în perioada asta, banii nu le sunt suficienţi nici măcar pentru bunurile de strictă necesitate.

 

 

×