x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ţara cu câini de avalanşă, dar fără bani pentru ei

Ţara cu câini de avalanşă, dar fără bani pentru ei

de Mariana Zaharia    |    27 Feb 2019   •   12:37
Ţara cu câini de avalanşă, dar fără bani pentru ei

Legea câinilor Salvamont a ajuns la forma finală după aproape doi ani de când a stat pe masa de lucru a parlamentarilor. La comisia care s-a ocupat de proiect a fost chemat un salvator care să explice cum funcționează lucrurile pe munte și ce ar schimba aceste norme. România este singura țară din Europa unde există câini de avalanșă, dar nu și bani pentru ei și întreținerea lor. Practic, la ora actuală, pentru cheltuiala celor 13 câini se ia din bugetul local al serviciilor de salvamont, iar conductorii acestora nu doar că nu primesc o compensare financiară, ci și cheltuie din buzunar ca să întrețină animalel

Câinii de avalanşă, același statut precum cei ai Poliției

„Era rușinos pentru noi. Mergeam cu câinii la activități, la demonstrații în străinătate și aveam o strângere de inimă pentru că nu aveam lege. S-a mai încercat în 1978, dar s-a pierdut undeva pe drum și așa am rămas singurii din Europa fără norme. Până și vecinii bulgari au așa ceva și ironia face ca la ei să se ocupe de instruire un salvator cu școală în România. A fost instruit de Poliția Română”, spune Ion Sănduloiu, șeful Serviciului Salvamont Argeș, salvatorul chemat să le explice legea și parlamentarilor.

Zece articole și o anexă au rămas scrise negru pe alb și urmează să fie votate de Camera Deputaților. Cel mai important dintre ele este cel care prevede că va exista un buget din care animalele vor fi hrănite, îngrijite și vor putea fi adoptate de către conductor la final de activitate. Norma de hrană a câinelui va fi dată până la deces.  O altă schimbare importantă este referitoare la oamenii care îi îngrijesc. Dacă deputații își vor da votul, conductorii vor primi un spor la salariu de 20 la sută, lucru care, cred salvamontiștii, îi va încuraja pe mulți colegi de-ai lor să se ocupe de animale. La ora actuală, în țara noastră există 13 câini de avalanșă, dintre care 3 sunt în judeţul Argeș, locul de unde a și plecat ideea acestei legi. Celelalte formațiuni Salvamont au câte unul, dar necesarul ar fi mai mare.

Elicoptere pentru salvări montane

În 2020, România va avea trei elicoptere care vor fi folosite pe munte, iar salvamontiștii vor face gărzi la heliporturi, chiar dacă nu sunt în județele lor. De exemplu, salvatorii din Argeș vor merge la Brașov. Atunci, susțin ei, va fi nevoie de mai multe patrule și unități canine pentru ca toate zonele muntoase să fie acoperite, iar acest serviciu de gardă să poată exista permanent. Chiar legea câinilor Salvamont ar putea aduce forțe noi în rândul celor care salvează vieți.

 

 

×
Subiecte în articol: câini de avalanşă