x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Taxă clawback: mii de medicamente ieftine ar putea dispărea

Taxă clawback: mii de medicamente ieftine ar putea dispărea

12 Iul 2018   •   20:30
Taxă clawback: mii de medicamente ieftine ar putea dispărea

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMG) solicită aplicarea unei formule diferenţiate de calcul a taxei clawback, pentru a preveni dispariţia tratamentelor ieftine din farmacii. Potrivit asociaţiei, sunt mii de medicamente cu preţ scăzut care au început deja să lipsească din farmacii, iar aproximativ două treimi din acestea costă sub 25 de lei, fiind utilizate de peste 8,5 milioane de pacienţi, şi, în marea lor majoritate, sunt fabricate în România.

“Este nevoie de o decizie politică pentru implementarea imediată a unor soluţii care să stopeze dispariţia medicamentelor ieftine din România şi să oprească declinul industriei locale producătoare de medicamente. Situaţia este cu adevărat disperată. Mii de medicamente ieftine au dispărut de pe piaţă sau sunt gata să dispară şi sunt extrem de greu de găsit. Auzim în fiecare zi de criza medicamentelor generice ieftine utilizate în tratarea cancerului”, se arată într-o scrisoare trimisă de APMG liderilor coaliţiei de guvernare.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat că “în toate discuțiile purtate cu producătorii de medicamente, reprezentanții CNAS și-au exprimat susținerea implementării unei taxe clawback diferențiată”. În acest sens, Ministerul Sănătăţii a elaborate Proiectul de modificare a OUG 77/2011, care se află în prezent la Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, urmând să intre în dezbaterea plenului Parlamentului

“De ce dispar medicamentele? Pentru că taxa clawback, prin care producătorii contribuie la finanţarea consumului de medicamente se aplică în mod uniform şi medicamentelor care costă mii de euro şi celor generice, ieftine. Povara taxei face ca preţul de vânzare al medicamentului să ajungă mai mic decât costul de producţie. Această taxă are un impact cu mult mai mare asupra medicamentelor ieftine decât asupra celor scumpe”, arată APGM.

Taxa actuală înseamnă o treime din preţ

“Datorită aplicării acestei taxe la preţul de farmacie şi a sistemului reglementat de adaosuri comerciale, nivelul actual al taxei, de 24,13%, ajunge să reprezinte 34% din preţul de producător al unui medicament sub 100 de lei”, explică asociaţia. Soluţia ar fi introducerea prin ordonanţă de urgenţă a unei formule diferenţiate de calcul a taxei pentru medicamente în funcţie de preţul de referinţă generic, concomitent cu controlul consumului prin introducerea de noi medicamente inovative scumpe doar în regimul de compensare prin contracte individuale cu fiecare producător.

 

 

 

×
Subiecte în articol: taxa clawback