Deciziile aberante semnate de tehnocraţi când erau pe picior de plecare de la Palatul Victoria au dat o lovitură dureroasă familiilor deja lovite de soart, cu rude diagnosticate cu Sindrom Down sau cu alte dizabilităţi. Ordinul 1.306/1883/2016, semnat de miniştrii Vlad Voiculescu şi Dragoş Pîslaru, lăsa mii de copii cu handicap fără dreptul la asistent personal iar ordinul 1887/2016 obligă rudele să acopere costurile de până la 900 de lei pe luna pentru întreţinerea persoanelor cu dizabilităţi internate în centrele sociale de stat. Ambele ordine au fost semnate în noiembrie. În urma lor, au apărut situaţii aberante, care i-au adus pe oameni în pragul disperării pentru că nu au de unde să plătească.
Printre victimele ordinelor tehnocrate se numără și surori pensionare din Bucureşti care au un frate cu Sindrom Down internat într-un centru pentru persoane cu handicap. Bolnavul are peste 60 de ani şi nu are pensie pentru că nu a putut munci niciodată, din cauza bolii cu care s-a născut. Cele două pensionare s-au trezit peste noapte datoare la stat pentru fratele bolnav şi au primit somaţie să plătească, în baza ordinului 1887/2016, care stabileşte cum sunt puse la plata rudele bolnavilor cu dizabilităţi.
Chiar şi ministrul Pîslaru a recunoscut că a fost o greşeală
În ceea ce privește asistenții personali, părinţii copiilor cu Sindrom Down au ieşit în stradă să protesteze şi au obţinut anularea prevederii aberante, prevăzută să se aplice de la 1 martie. Suma lunară de 1000 de lei pe care tehnocraţii s-au gândit să le-o taie, oricum nu le ajunge pentru accesul la ajutor specializat dar măcar permitea mamei să renunţe la locul de muncă pentru a stă acasă cu copilul, care nu poate fi lăsat nesupravegheat. Chiar şi ministrul care a semnat ordinul, Dragoş Pîslaru, a recunoscut că s-a făcut o nedereptate şi că regretă situaţia creată. Noii miniştri de la Muncă şi Sănătate, Lia Olguţa Vasilescu şi, respectiv, Florian Bodog, au anulat aberaţia.
Nimeni nu s-a gândit însă şi la situaţia adulţilor cu Sindrom Down care au nevoie de îngrijiri speciale. În cazul lor, nu mai trăiesc părinţii, să iasă în stradă şi să le apere drepturile. Greul a căzut pe celelalte rude, obligate să suporte costurile şi să plătească din urmă banii meniţi să acopere suma de 900 de lei pe lună stabilită drept cheltuieli de întreţinere a celor internaţi în centrele sociale pentru persoanele cu dizabilităţi.
Cum vrea să schimbe legea ministrul Lia Olguţa Vasilescu
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a iniţiat un proiect de modificare a Ordinului nr. 1887/2016, care este postat pe site-ul ministerului şi supus dezbaterii publice până pe 24 aprilie. De asemenea, a fost analizată posibilitatea modificării Legii nr. 448/2006 prin introducerea unei reglementări potrivit căreia persoanele cu handicap grav psihic şi/sau mintal asistate în centrele rezidenţiale publice pentru persoane adulte cu handicap şi susţinătorii acestora să fie scutiţi de plata contribuţiei lunare de întreţinere în centrele speciale.
Datele culese de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi de la direcţiile generale de asistenţă socială din ţară arată că, în acest moment, sunt 132 de adulţi cu Sindrom Down în această situaţie. Chiar dacă banii pentru scutirea de la plată nu au fost cuprinşi în bugetul pe 2017, efortul financiar nu ar fi unul de natură să dea peste cap calculele ministerului. Cu siguranţă, s-ar găsi fonduri dacă s-ar rezolva problema impostorilor care beneficiază în prezent de ajutoare sociale, oameni apţi de muncă dar care încasează lună de lună ajutoare de handicap obţinute cu dosare şi analize false sau cu şpagă la comisiile de evaluare, în timp ce adevăraţii bolnavi sunt umiliţi cu proceduri stufoase şi legi gândite strâmb.
TABEL
CE CONTRIBUŢIE PREVEDE ORDINUL 1887/2016 ÎN CAZUL RUDELOR:
____________________________________________
Venitul mediu net Contribuţia lunară
lunar pe o persoană (% din contribuţia de
(lei) întreţinere calculată)
_____________________________________________
până la 1050 0
1051 - 1150 10
1151 - 1250 20
1251 - 1350 30
1351 - 1450 40
1451 - 1550 50
1551 - 1650 60
1651 - 1750 70
1751 - 1850 80
1851 - 1950 90
peste 1950 100
PROPUNEREA DE MODIFICARE:
Venitul mediu net lunar/o persoană (lei) Contribuţia lunară (% din contribuția lunară calculată) Sub 1450 0% 1451 - 1550 10% 1551 - 1650 20% 1651 - 1750 30% 1751 - 1850 40% 1851 - 1950 50% 1951 - 2050 60% 2051 - 2150 70% 2151 - 2250 80% 2251 - 2350 90% peste 2350 100%
În cazul în care susţinătorii legali nu îşi asumă obligaţia de plată a contribuţiei de întreţinere stabilită, instanţa de tutelă îi poate obliga să o completeze în condiţiile Codului civil. Persoanele adulte cu dizabilităţi care nu au venituri şi nici susţinători legali capabili să achite obligatiile de plată lunare sunt asistate gratuit, costurile aferente fiind suportate din bugetele locale sau judeţene. Până în decembrie 2015, susţinătorii persoanelor cu handicap neuropsihic şi susţinătorii legali ai acestora erau scutiţi de la plata contribuţiei, conform HG nr. 532/1999. Această hotărâre a fost abrogată însă prin HG nr. 978 din decembrie 2015.