x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Alternativele la țigările clasice nu-și găsesc locul în strategia românească antifumat

Alternativele la țigările clasice nu-și găsesc locul în strategia românească antifumat

de Adrian Stoica    |    29 Noi 2023   •   09:00
 Alternativele la țigările clasice nu-și găsesc locul în strategia românească antifumat

Strategia de combatere a fumatului nu funcționează în România, iar asta se vede în faptul că numărul fumătorilor nu scade, ci din contră, a crescut.

Fumatul rămâne principala cauză a mortalității prevenibile la nivel global, dar există țări care totuși au avut succes în lupta contra tabagismului, potrivit lui Dragoş Bucurenci, director external affairs în cadrul Philip Morris România. „Un viitor fără fum” este unul din obiectivele prioritare ale companiei, iar atingerea acestui obiectiv în următorii ani este promovarea produselor alternative. Potrivit datelor Eurostat, în 2022 procentul de fumători în România era de 19,8% din populația țării. Având în vedere că numărul total de locuitori, în același an, a fost de 19,66 de milioane, numărul de fumători în România, în statistici, a fost, estimativ, de 3,89 de milioane de persoane. 

La noi, strategia împotriva fumatului se axează pe trei piloni: prevenirea inițierii, încurajarea renunțării și protejarea nefumătorilor, dar ei sunt insuficienți. Prezent la conferința organizată de Antena 3 CNN cu ocazia lansării noii platforme de dezbaterii RO 3.0 - Viziunea Viitorului, Dragoş Bucurenci a subliniat faptul că România ignoră un pilon foarte important și anume produse alternative cu nicotină, cum sunt cele cu tutun încălzit. Țări precum Marea Britanie, Japonia, Nouă Zeelandă sau Suedia au promovat aceste produse alternative, după care s-a observat o reducere a numărului fumătorilor de țigarete, a subliniat acesta.

„Strategia de combatere a fumatului nu funcționează în România. Procentul fumătorilor este în creștere, incidența fumatului în rândul tinerilor este în creștere. Astăzi, în România, doar 1 din 10 fumători folosește produse din tutun încălzit. Trebuie să ne uităm la ce au făcut țările care au reușit să reducă numărul fumătorilor. În Marea Britanie fumătorii primesc un kit de vapat decontat de Casa de Asigurări de Sănătate la indicația medicului. În Suedia este acceptat snusul (nicotină pentru uz oral - n. red), deși el este interzis în toată Uniunea Europeană. Acesta se plasează între buza superioară și gingie, iar după câteva minute se face simțit efectul nicotinei. Snusul conține doar nicotină, arome și stabilizatori și nu conține deloc tutun. În Japonia o treime dintre fumători utilizează produse din tutun încălzit.” - Dragoş Bucurenci, director external affairs în cadrul Philip Morris România

 

Exporturile României de produse cu tutun încălzit au reușit să le depășească pe cele de țigarete

Avem cele mai multe restricții, rezultate zero

Suedia este țara unde procentul celor care consumă tutun este sub 5%, după ce majoritatea au optat pentru produsele alternative, arată statisticile europene. Bărbații suedezi au cea mai scăzută rată a mortalității atribuită tutunului și cea mai scăzută incidență a cancerului pulmonar din Europa. Și Marea Britanie și-a stabilit ca țintă pentru anul 2030 atingerea acestui procent. Conform Nanny State Index, România a reușit să fie țara cu cele mai multe restricții împotriva fumatului, dar statistica națională arată că numărul fumătorilor nu scade, ci din contră. 

 

Bărbații români, în topul fumătorilor

Potrivit datelor din 2022 publicate de Eurostat, bărbații români fumează într-o proporție mult mai mare decât femeile. La nivelul Uniunii Europene, cei mai mulți bărbați fumători se regăsesc în Bulgaria, Letonia și România. Astfel, 37,6% dintre bărbații bulgari fumează, 34,4% dintre letoni și 30,6% dintre români. În ceea ce privește femeile din țara noastră, doar 7,5% dintre ele sunt fumătoare.

La nivel european, cel mai multe femei care fumează se găsesc în Bulgaria, Croația și Germania (20,7%, 19,2% și, respectiv, 18,6%). 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×