x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Elevii din învățământul preuniversitar acreditat beneficiază de transport gratuit

Elevii din învățământul preuniversitar acreditat beneficiază de transport gratuit

18 Sep 2020   •   22:42
Elevii din învățământul preuniversitar acreditat beneficiază de transport gratuit

Ministerul Educației Naționale a anunțat vineri că toți elevii din învățământul preuniversitar acreditat sau autorizat beneficiază de gratuitate la transportul de persoane, în vederea frecventării cursurilor.

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat pe pagina de Facebook a instituției, printr-un mesaj postat vineri seara, care sunt mecanismele de decontare pentru transportul public local, intrajudețean și interjudețean, gratuit, de care beneficiază elevii.

Pentru a beneficia de gratuitate pe transport local, elevii din învățământul preuniversitar solicită centrelor de emitere a documentelor de transport, în baza carnetului de elev, vizat pe anul în curs, eliberarea documentului de călătorie: legitimație de transport/abonament/card sau alte documente-tip cu valabilitate lunară. „Operatorul de transport public local emite factură fiscală în cuantum de 50% din suma de plată pentru fiecare unitate de învățământ și 50% pentru unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia domiciliază elevul/ raza teritorială a unității de învățământ”, susțin reprezentanții MEC.

Pentru transportul elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, unitatea de învățământ eliberează elevului, la cerere, o adeverință care atestă calitatea de elev, dreptul acestuia de a beneficia de transport gratuit, precum și traseul de la unitatea de învățământ la localitatea de domiciliu.

„Pe baza acestei adeverințe, operatorul de transport rutier/naval eliberează elevului documentul de călătorie de tipul legitimație de transport/abonament/card sau alte documente tip, pe traseul prevăzut în adeverința mai sus amintită. O copie a documentului de călătorie e depusă la școală (care centralizează aceste date). Operatorul de transport emite factură fiscală în cuantum de 50% din suma de plată pentru fiecare unitate de învățământ și 50% pentru consiliul județean”, au mai transmis reprezentanții ministerului.

Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, domiciliați în altă localitate față de unitatea de învățământ, depun la începutul fiecărui semestru la secretariatul școlii o cerere din care să rezulte solicitarea asigurării transportului rutier interjudețean ca urmare a frecventării cursurilor la respectiva unitate de învățământ.

„Unitatea de învățământ eliberează solicitantului o adeverință care-i atestă calitatea de elev înmatriculat la respectiva unitate, traseul de la unitatea de învățământ la localitatea de domiciliu și dreptul de a beneficia de transport gratuit. Pe baza acestei adeverințe, operatorul de transport eliberează elevului legitimația de transport gratuit pe traseul prevăzut în adeverința eliberată de unitatea de învățământ. O copie a acestei legitimații de transport, cu numele operatorului și traseul pe care circulă elevul, se depune de către elev/părinte/tutore la unitatea de învățământ. Operatorul de transport, până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare, se prezintă la unitatea de învățământ care va certifica numărul de călătorii, efectuate în luna anterioară, în funcție de prezența la cursuri a elevilor care beneficiază de gratuitate pentru transportul interjudețean. Pe baza situațiilor certificate de unitatea de învățământ, operatorul de transport va întocmi deconturi lunare centralizatoare pe care le va transmite Ministerului Transporturilor, lnfrastructurii și Comunicațiilor o singură dată pe lună, până la data de 15 a fiecărei luni”, se mai arată în precizările făcute de MEC.

Potrivit acestora, operatorii de transport au obligația de a menține același tarif pentru elevi pe durata anului școlar, tarif care nu poate fi mai mare decât cel practicat pentru celelalte categorii de călători.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: gratuitate transport elevi