Carcinomul hepatocelular este cea mai comună formă de cancer hepatic primar și este una dintre principalele cauze de deces provocate de cancer, la nivel mondial. În ciuda progreselor recente în terapia sistemică pentru această boală oncologică, rata de supraviețuire la 5 ani rămâne mai mică de 10%, însă oamenii de știință au vești bune pentru pacienți.
Este vorba, deocamdată, despre un studiu restrâns, aflat în desfășurare, ale cărui rezultate preliminare au fost publicate în acest weekend în revista Nature Medicine și au fost, de asemenea, prezentate la reuniunea anuală a Asociației Americane pentru Cercetarea Cancerului, care se desfășoară zilele acestea în San Diego, California (SUA).
Un număr mult mai mare de pacienți răspund la terapia combinată
Concret, aproape o treime dintre pacienții cu cancer hepatic avansat care au primit un vaccin terapeutic personalizat împreună cu un medicament imunoterapeutic și-au văzut tumorile micșorându-se, au raportat, duminică, cercetătorii americani.
Potrivit acestora, rezultatele obținute au fost de aproximativ două ori mai bune decât răspunsul observat în mod obișnuit doar cu imunoterapia autorizată în prezent.
Rezultatele preliminare ale studiului, care se află încă în desfășurare în acest moment, sugerează că vaccinurile bazate pe mutații prezente numai în tumora individuală a unui pacient pot stimula capacitatea sistemului imunitar de a recunoaște și ataca cancerele greu de tratat, au precizat cercetătorii.
În cercetarea lor, oamenii de știință au folosit probe din tumorile pacienților pentru a face aceste vaccinuri personalizate, bazate pe neoantigene - mutații noi prezente numai în genomul tumorii unui pacient, care determină tumorile respective să producă proteine anormale, ce nu se găsesc în nicio celulă normală.
Scopul lor a fost de a antrena sistemul imunitar să atace și să omoare numai aceste proteine unice, lăsând țesutul sănătos nevătămat.
De ce nu răspunde la imunoterapie, ca alte boli oncologice
Spre deosebire de cancerul de piele, care are multe mutații pe care organismul poate să le recunoască ușor, cancerul la ficat este considerat un cancer „rece” din punct de vedere imunologic, deoarece conține mult mai puține mutații.
Tocmai de aceea imunoterapia oncologică, care este considerată o terapie revoluționară ce se bazează pe sistemul imunitar al organismului pentru a trata afecțiunile oncologice, este mult mai puțin eficientă în cazul tumorilor hepatice.
„Acest vaccin educă în esență sistemul imunitar să recunoască antigenele pe care le ignoră”, a explicat autorul principal al studiului, dr. Mark Yarchoan, de la Johns Hopkins Kimmel Cancer Center, citat de Reuters.
Studiul a implicat 36 de pacienți cu carcinom hepatocelular, cărora li s-au administrat vaccinuri personalizate, pe lângă imunoterapia Pembrolizumab, utilizată pe scară largă și standardul de îngrijire la acea vreme. Aproape o treime dintre pacienții tratați cu terapia combinată (30,1%) au prezentat micșorarea tumorii, trei dintre acești subiecți având un răspuns complet, ceea ce înseamnă că nu au rămas semne detectabile ale tumorii după o urmărire medie de 21,5 luni.
Aceste rezultate au fost mult mai bune prin comparație cu răspunsul tipic, de aproximativ 12% până la 18%, la pacienții cu cancer la ficat care primesc doar imunoterapie.
„Acest lucru a sugerat cu siguranță că vaccinul a adăugat de fapt eficacitatea clinică”, a precizat dr. Yarchoan, adăugând că sunt planificate studii mai mari, necesare pentru a confirma aceste rezultate.
„Este incredibil de promițător”
Potrivit reprezentanților companiei americane Geneos Therapeutics, care a dezvoltat vaccinul personalizat, nu au existat evenimente adverse grave, cel mai frecvent efect advers fiind reacțiile ușoare la locul injectării.
În ciuda dimensiunii reduse a acestui studiu, rezultatele sunt importante pentru progresul domeniului, mai spun aceștia.
Faptul că vaccinul terapeutic personalizat a produs acest rezultat important într-o formă de cancer „rece” din punct de vedere imunologic, precum carcinomul hepatocelular, ducând la răspunsuri complete multiple și la o dublare a răspunsului obiectiv față de imunoterapie, „este incredibil de promițător și arată potențialul terapeutic al vaccinurilor personalizate împotriva cancerului pentru bolnavii de cancer”, a subliniat Ildiko Csiki, director medical al Geneos.
Spre deosebire de alte vaccinuri împotriva cancerului aflate în studii, în diverse stadii de cercetare, care se bazează pe tehnologia ARN mesager (ARNm), tratamentul Geneos Therapeutics este un vaccin AND, în care codul genetic al proteinelor mutante este injectat în celule folosind un mic impuls electric. Fiecare vaccin poate viza până la 40 de gene mutante.
35 de milioane de cazuri noi de cancer, anual, până în 2050
Cazurile de cancer vor continua să crească în următoarele două decenii, stimulate de îmbătrânirea populației la nivel mondial, iar mortalitatea prin cancer aproape se va dubla în unele țări, până în 2050, arată ultimele statistici.
Se estimează că 20 de milioane de cazuri noi de cancer au fost diagnosticate în 2022, iar 9,7 milioane au murit din cauza cancerului în întreaga lume, a constatat raportul Global Cancer Statistics 2024 al Societății Americane de Cancer. Până în 2050, se preconizează că numărul cazurilor de cancer va ajunge la 35 de milioane anual.