x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Vârsta de pensionare, redusă cu doi ani pentru cei din zonele poluate

Vârsta de pensionare, redusă cu doi ani pentru cei din zonele poluate

23 Mai 2017   •   15:52
Vârsta de pensionare, redusă cu doi ani pentru cei din zonele poluate

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care reduce cu doi ani vârsta standard de pensionare în cazul persoanelor care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă - Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Turnul Măgurele, Slatina şi Râmnicul Vâlcea. 

Proiectul a fost adoptat cu 248 de voturi "pentru", 26 "împotrivă" şi o abţinere. Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursa: antena3.ro

×
Subiecte în articol: pensionare