x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Venituri mai mari pentru profesorii de la țară

Venituri mai mari pentru profesorii de la țară

de Monica Cosac    |    11 Sep 2018   •   13:30
Venituri mai mari pentru profesorii de la țară

Dascălii vor primi, pe lângă salariu, şi un spor de suprasolicitare de 10%, a anunţat, ieri, ministrul Educaţiei, Valentin Popa. Totodată, din acest an, două noi categorii de personal didactic au fost incluse la plata cu ora, iar profesorii care aleg să predea în mediul rural vor avea salarii mai mari.

„Pentru profesori sunt schimbări financiare semnificative faţă de 11 septembrie anul trecut (...) Salariile au crescut în medie cu 25% şi vor urma şi alte creşteri salariale pentru că, la 1 decembrie, va apărea şi un spor de suprasolicitare, pentru cadrele didactice de predare, de 10%”, a spus ministrul Valentin Popa, la Miercurea Ciuc, unde a participat la fetivitatea de deschidere a Colegiului Naţional „Octavian Goga”. Totodată, ministrul Educaţiei adăugat că la 1 ianuarie 2019 va intra în vigoare regulamentul de acordare a sporurilor pentru condiţii vătămătoare.

De asemenea, Popa a menţionat sunt necesare investiţii în mediul rural şi că lucrează de mai multe luni la „un proiect de suflet”, care să asigure salarii mai mari profesorilor „care aleg să predea ore aflate în normele vacante în regim de plata cu ora în mediul rural”. „Este necesară o motivaţie financiară suplimentară, ca să asigurăm cele mai bune cadre didactice şi pentru mediul rural. Acest proiect (...) va asigura cel puţin 50.000 de burse elevilor din gimnaziu, din mediul rural, burse semestriale, consistente, de 1.500 până la 2.000 de lei, cu condiţia să nu aibă absenţe, să promoveze şi să se claseze cât mai sus într-un clasament al notelor”, a spus ministrul Educaţiei.

Vor fi remunerate în regim de plata cu ora activităţile desfăşurate de cadrele didactice metodiste, care participă la anumite inspecţii, şi membrii comisiilor de examen pentru acordarea unor grade.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a semnat ordinul pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Ministerul Educaţiei Naţionale."Formulele de calcul s-au păstrat ca în anii trecuţi, astfel încât veniturile profesorilor încadraţi în regim de plată cu ora cresc în acelaşi ritm cu salariile, respectiv cu 25% mai mult faţă de începtul anului şcolar precendent", arată sursa citată.

Ca noutate, au fost incluse două categorii de personal care îşi vor desfăşura activitatea în baza unui contract civil de furnizare servicii pentru activităţi independente ocazionale. Astfel, vor fi remunerate în regim de plata cu ora activităţile desfăşurate de cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar care participă la inspecţiile curente, inspecţiile de specialitate şi speciale pentru acordarea gradelor didactice II şi I sau la inspecţia curentă şi specială pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor, în cazul în care aceste inspecţii nu se pot asigura de către inspectorul şcolar din inspectoratul şcolar, şi activitatea desfăşurată de membrii comisiilor de examen în vederea acordării gradelor didactice II şi I pentru maiştri-instructori, antrenori, educatori-puericultori, educatoare şi învăţători din unităţile de învăţământ preuniversitar-centre de perfecţionare.

×
Subiecte în articol: venituri profesori