x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Veteranii au donat sânge la Centru de Tranfuzie al MApN

Veteranii au donat sânge la Centru de Tranfuzie al MApN

27 Sep 2017   •   13:08
Veteranii au donat sânge la Centru de Tranfuzie al MApN

Aproximativ 50 de membri ai Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie - Izvorâtorul de Mir" donează sânge, miercuri, în cadrul unei campanii umanitare, la Centrul de Transfuzie Sanguin al MApN, aflat în incinta Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central.

"Este a şaptea sau a opta oară când donez, nu mai ştiu exact. Am început în 2006. O cauză nobilă pentru mama unui coleg. De atunci am început - pentru mama unui coleg, pentru tatăl unui coleg, părinţi, socri. Aşa am devenit donator. Este un sentiment plăcut că ajuţi pe cineva, adică sângele tău a ajuns la cineva care are nevoie. Aşa trebuie să facă toată lumea", a afirmat Ion Maican, unul dintre membrii asociaţiei.

Medicul Florea Vlădescu, şeful interimar al Centrului de Transfuzie Sanguină al MApN, a precizat că media celor care donează sânge este de circa 30 de persoane pe zi.

"Noi, ca adresabilitate, trebuie să aprovizionăm cu precădere Spitalul Militar, suntem un centru al MApN, dar avem protocoale şi cu alte spitale din Bucureşti cum ar fi IC Fundeni, Spitalul de Urgenţă Floreasca, Spitalul "Sf. Ioan", Spitalul "Burghele", Spitalul Elias, Spitalul Colţea. Sunt perioade în care nu putem să acoperim cererea de sânge. Perioadele acestea sunt destul de multe de-a lungul anului. Noi ca ţară avem o adresabilitate foarte mică pentru donarea de sânge. Aici trebuie să lucrăm suplimentar la partea de promovare. Avem multe colecte mobile sau chemăm aici instituţiile. Media celor care donează sânge este de circa 30 de donatori pe zi. Se poate salva o viaţă, două sau chiar trei vieţi dintr-o singură donare", a spus medicul.

El a precizat că perioada minimă de pauză între donări este de opt săptămâni. Florea Vlădescu spune că numărul maxim de donări pe an este de cinci ori la bărbaţi şi patru ori pentru femei, iar după 60 de ani bărbaţii pot să doneze de patru ori, iar femeile de trei ori pe an.

Potrivit specialiştilor, donatorii de sânge trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 60 ani, greutatea 58 - 100 kg femeile şi 60 - 110 kg bărbaţii, tensiune arterială sistolică între 11 şi 18 mmH, să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii chirurgicale sau stomatologice, femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau la menstruaţie. De asemenea, donatorii nu trebuie să fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 72 de ore înaintea donării, să nu aibă sau să fi avut hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, de piele sau miopie peste (-) 6 dioptrii.

După donare, sângele donatorului este împrospătat, imunitatea organismului creşte, iar riscurile de paralizie şi de accident vascular se reduc cu circa 30%, susţin specialiştii.

Persoanele care donează periodic primesc un tratament substitutiv cu fier, gratuit, dacă se depistează un deficit de fier sau vreun sindrom anemic datorat donărilor repetate. Acest lucru este recomandat de medicul de colectare.

Totodată, donatorii de sânge au dreptul să primească, la cerere, pentru fiecare donare, şi alte beneficii, precum: tichete de masă, zi liberă de la locul de muncă sau o zi scutire de frecvenţă pentru elevi, studenţi şi militari, în ziua donării, decontarea cheltuielilor de transport pentru cei care au domiciliul sau reşedinţa în altă localitate decât cea în care îşi are sediul instituţia la care se face donarea de sânge, reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun, dacă donarea se face la instituţia de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat.

Donatorii pot primi rezultatele testelor efectuate pe sângele recoltat: RH, grupă sangvină, hepatita B, C, HIV (SIDA), HTLV (leucemie), VDRL (sifilis), ALT (probe hepatice). La cerere, au posibilitatea efectuării şi a altor analize gratuite (calcemie, glicemie, transaminaze, colesterol, EKG, radiografie pulmonară).

La o donare se recoltează 450 - 500 ml de sânge, cantitate ce se reface ca volum în câteva ore, celular în două săptămâni. AGERPRES

×
Subiecte în articol: veternii au danat sange