x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social VIDEO - În munții Bucegi a venit iarna iar zăpada a ajuns la 5 centimetri

VIDEO - În munții Bucegi a venit iarna iar zăpada a ajuns la 5 centimetri

07 Apr 2017   •   14:14
VIDEO - În munții Bucegi a venit iarna iar zăpada a ajuns la 5 centimetri

În această dimineață a început să ningă în Bucegii Dâmbovițeni. În zona Peștera, zăpada are deja 5 centimetri. Jandarmii montani au transmis o avertizare turiștilor care vor să urce la munte în acest sfârșit de săptămână, pentru a nu se înregistra evenimente neplăcute.

„Pentru prevenirea incidentelor în Masivul Montan Bucegi sau a limitării efectelor în cazul producerii acestora, jandarmii din cadrul Posturilor Montane Peştera și Zănoaga recomandă turiştilor care se aventurează pe munte următoarele:

  • înainte de a pleca în zona montană, informaţi-vă asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii, condiţiile climatice locale;
  • plecati pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor și nu riscaţi să plecaţi singuri la drum;
  • alegeţi traseele în funcţie de pregătirea tehnică, fizică şi psihică a celui mai slab din grup;
  • folosiţi numai traseele marcate, urmăriţi marcajele de pe traseu;
  • în cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană;
  • apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi respectaţi indicaţiile acestora;
  • nu consumaţi băuturi alcoolice înainte sau în timpul practicării sporturilor montane sau a drumeţiilor;
  • nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
  • să aveți autovehiculele echipate corespunzător, pentru condiții de iarnă (tracțiune 4×4, anvelope de iarnă, lanțuri, nisip, lopată, etc.);
  • să folosiți drumurile deschise circulației;
  • să solicitați sprijinul Jandarmeriei Montane specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.”

Turiştii aflaţi în dificultate în diferite zone din Masivul Montan Bucegi pot apela cu încredere numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a solicita sprijinul imediat al salvatorilor montani.

×