x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Vremuri de renunţat la fumat

Vremuri de renunţat la fumat

de L. Budin    |    20 Noi 2020   •   17:31
Vremuri de renunţat la fumat

Pentru  că a treia joi a lunii noiembrie înseamnă anual, în România, „Ziua naţională fără tutun”, anul acesta campania de conştientizare a fost pusă în context pandemic. „După ce au fost efectuate diverse tipuri de studii asupra relaţiei dintre fumatul de ţigări (clasice, electronice ori încălzite) şi infecţia cu SARS-CoV-2, organizaţiile şi instituţiile internaţionale din domeniul sănătăţii, printre care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC-Atlanta) au constatat că fumătorii prezintă un risc crescut pentru a se infecta cu SARS-CoV-2, dar şi de a evolua spre forme severe al COVID-19”, se arată într-un document al Asociaţiei Române pentru Promovarea Sănătăţii (ARPS).

„În momentul de faţă, nu avem un tratament pentru infecţia cu SARS-CoV-2. Avem însă modalităţi de prevenire a infecţiei şi a formelor severe de boală: corectarea factorilor de risc, precum consumul de tutun şi alcool, obezitatea, sedentarismul”, arată dr. Magdalena Ciobanu, coordonator al Centrului de consiliere pentru renunțarea la fumat de la Institutul Național de Pneumologie „Marius Nasta”. 

 

ARPS va implementa în decembrie mai multe campanii online sub egida OMS, cu tema „COVID-19, un motiv foarte bun pentru a renunța la fumat”.


 

×