Capitala se află, la această oră, sub cod portocaliu de ninsori abundente, ger şi viscol, însă meteorologii avertizează că ce e mai rău abia urmează.
Toate regiunile sudice şi sud-estice sunt în jurul pragului de ger, înregisrându-se temperaturi de minus 9 - minus 12 grade Celsius. Aceste temperaturi, asociate cu vântul puternic, sunt resimţite de corpul uman la valoarea de minus 30 de grade Celsius.
Cum va fi vremea în Bucureşti luni, 26 februarie
Valul de frig se va intensifica, va fi ger în cea mai mare parte a intervalului, iar rafalele de vânt vor amplifica senzaţia de rece.
Ninsoarea va deveni abundentă mai ales spre seară şi în cursul nopţii, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 60 - 65 km/h şi va fi viscol temporar puternic.
Cum va fi vremea în Bucureşti marţi, 27 februarie
Marţi dimineaţă, grosimea stratului de zăpadă nu va fi uniformă. Vor fi între 15 şi 30 centimetri.
Temperatura maximă va fi de minus 8 grade Celsius, iar cea minimă de minus 11 grade Celsius.Potrivit ANM, valul de frig şi gerul vor persista şi marţi, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, temperatura maximă fiind de minus şapte şi minus şase grade Celsius, iar cea minimă de minus 13 - minus 12 grade Celsius, posibil mai scăzută în zona preorăşenească, respectiv până în jurul a minus 15 grade. Miercuri va mai ninge temporar şi din nou, posibil spre sfârşitul nopţii. Stratul de zăpadă va mai creşte cu 3 - 5 centimetri. Vântul se va mai potoli, astfel că rafalele vor mai atinge la începutul intervalului 45 - 50 km/h.
Valul de frig şi gerul va continua până joi, la ora 8:00, şi va fi în intensificare noaptea, când temperatura va coborî până la minus 15 - minus 14 grade Celsius, mai scăzută la periferie, până în jur de minus 18 grade Celsius.
Maxima termică nu va depăşi minus 8 grade Celsius. Observator.tv