Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ pentru şapte judeţe, valabilă de marţi, ora 18:00, până miercuri, ora 10:00, precum şi o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată pentru restul ţării, valabilă de marţi, ora 15:00, până vineri, la ora 10:00.
Potrivit meteorologilor, se vor afla sub Cod galben de ploi judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Caraş Severin, Timiş şi local judeţul Hunedoara, unde se vor semnala averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40-60 l/mp.
Informarea meteo vizează cea mai mare parte a ţării, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15-25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp.
AGERPRES