Potrivit meteorologilor, luni, va fi Cod galben de vreme caldă şi disconfort termic ridicat în peste trei sferturi din teritoriu, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade.
De asemenea, un Cod portocaliu de căldură persistentă va cuprinde luni sudul Banatului, nordul şi centrul Crişanei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, sudul şi centrul Munteniei şi nord-estul Moldovei. În aceste zone, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general, temperaturile maxime vor oscila între 35 şi 38 de grade şi minimele de 18 - 23 de grade (local, vor caracteriza o noapte tropicală).
Prognoza de specialitate relevă faptul că, luni, Codul roşu de caniculă va continua să afecteze judeţele Timiş şi Arad, pentru a şaptea zi consecutiv. Astfel, maximele termice vor ajunge la 39 de grade, în timp ce minimele se vor încadra între 19 şi 25 de grade Celsius.
Conform ANM, marţi, 20 august, o avertizare Cod galben de căldură va fi în vigoare în Oltenia, jumătatea nordică a Munteniei, Dobrogea continentală, estul şi sud-estul Transilvaniei, Maramureş, precum şi cea mai mare parte a Moldovei. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade.
Totodată, un Cod portocaliu de căldură excesivă vizează judeţe din sudul Banatului, nordul şi centrul Crişanei, din cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-estul Moldovei, sudul şi din centrul Munteniei. ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 36 şi 38 de grade şi minimele între 18 şi 23 de grade.
Pe parcursul zilei de marţi, judeţele Timiş şi Arad vor rămâne sub avertizare Cod roşu de caniculă, cu valori termice pe timpul zilei de 38 de grade, respectiv minime de la 18 la 23 de grade.
În Bucureşti, în intervalul 19 august, ora 10:00 - 21 august, ora 9:00, valul de căldură va persista, iar disconfortul termic va fi ridicat, cu ITU de peste 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi în jurul a 37 de grade, iar cea minimă între 18 şi 20 de grade.