Meteorologii au anunțat că se strică vremea și au instituit două avertizări cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și de intensificări susținute ale vântului. Acestea sunt valabile până marți.
Meteorologii au redactat două coduri galbene. Primul intră în vigoare la ora 15.00 și vizează 14 județe din partea de vest a țării. Până marți, la ora 6.00, în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și vestul Olteniei instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și, pe arii restrânse, 35...50 l/mp, îndeosebi în Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali.
Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55...60 km/h și în special în zona montană înaltă peste 70...80 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.
Cel de al doilea cod galben va fi valabil marți, în intervalul 6.00-23.00, în toată țara. Specialiștii spun că vântul va avea intensificări susținute în majoritatea zonelor, cu viteze de peste 50...60 km/h, iar local, îndeosebi în Transilvania, Oltenia și Muntenia 70...80 km/h. La munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăși 80...100 km/h.
Zonele afectate sunt Munții Apuseni, nordul Carpaților Orientali, nordul și nord-vestul teritoriului
În Munții Apuseni, în zona Carpaților Orientali și în nordul și nord-vestul teritoriului (județele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Bistrița, Mureș, Suceava, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Arad, Hunedoara, Alba, Harghita și Neamț) va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 35...40 l/mp.
La munte, la peste 1800 m altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte.
(sursa: Mediafax)