x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de averse, vijelii și grindină. Meteorologii anunță cât mai ține vremea rea

Cod galben de averse, vijelii și grindină. Meteorologii anunță cât mai ține vremea rea

10 Iun 2021   •   11:17
Cod galben de averse, vijelii și grindină. Meteorologii anunță cât mai ține vremea rea
Sursa foto: Hepta

Meteorolodii au emis un nou cod galben de averse, vijelii și grindină. Mai bine de jumătate din țară este vizată de ploi și fenomene extreme

 

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 10 iunie, ora 12:00 – 13 iunie, ora 23:00
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică

În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala în zilele de joi, vineri și sâmbătă (10, 11 și 12 iunie), îndeosebi după-amiaza și seara, în zonele de deal și de munte, precum și în sudul și centrul teritoriului. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest și va cuprinde toate regiunile.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...50 l/mp.


COD GALBEN

Interval de valabilitate: 10 iunie, ora 12:00 – 10 iunie, ora 23:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții

Pe parcursul zilei de joi (10 iunie) în Oltenia, Maramureș, nordul Moldovei, local în Muntenia și în Transilvania, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40 l/mp.

×
Subiecte în articol: Cod galben de avers