Între orele 12:00 - 23:00, în zonele montane din Moldova, Transilvania, Maramureş, sudul Banatului şi în zona continentală a Dobrogei, va fi instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 30 l/mp şi, izolat, 40 l/mp.
Judeţele vizate sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
În Capitală va fi cald după-amiaza iar indicele temperatură umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil cu unele înnorări după-amiaza dar probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat., Temperatura maximă va fi de 32 de grade Celsius.