x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de inundații în 12 județe

Cod galben de inundații în 12 județe

17 Mai 2021   •   13:51
Cod galben de inundații în 12 județe
Sursa foto: Hepta

Cod galben de inundații pe râuri din 12 județe din țară, transmite Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu Iza, Tur (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crasna (judeţele: Sӑlaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sӑlaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Cluj şi Alba), Bega (judeţul Timiş), Timiş (judeţele: Timiş şi Caraş Severin), Caraş, Nera, Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin).

Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană înaltă şi propagării, se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Bihor, Arad şi Caraş Severin.

Avertizarea intră în vigoare luni, la ora 16.00, și este valabilă până marți, la ora 16.00.

Mediafax

×
Subiecte în articol: cod galben inundatii