x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de ploi în Vestul și Nord-Vestul țării

Cod galben de ploi în Vestul și Nord-Vestul țării

01 Oct 2022   •   10:54
Cod galben de ploi în Vestul și Nord-Vestul țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică pentru 15 județe din țară. O altă avertizare, de vânt, intră în vigoare duminică.

Potrivit ANM, codul galben de instabilitate atmosferică intră în vigoare la ora 17:00.

În Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și la munte vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

Avertizarea este valabilă până duminică dimineața la ora 06:00.

Începând din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică, apare vântul puternic. Va fi cod galben de ploi în Carpații Meridionali și de Curbură, în sudul Banatului, în Oltenia și în sud-vestul Munteniei vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80...100 km/h.

Această avertizare intră în vigoare duminică, la ora 06:00 și este valabilă până la ora 20:00.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cod galben