x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de vijelii și averse în patru județe

Cod galben de vijelii și averse în patru județe

12 Iul 2021   •   17:28
Cod galben de vijelii și averse în patru județe
Sursa foto: Hepta

Meteorologii au emis luni după-amiaza avertizări Cod portocaliu de averse și vijelii valabile în patru județe din țară.

Astfe, sunt vizate localitățile Podu Iloaiei, Ciurea, Miroslava, Lețcani, Țibana, Popricani, Voinești, Dumești, Mironeasa, Mogoșești, Popești, Victoria, Rediu, Horlești, Golăiești, Grajduri, Șcheia, Mădârjac din județul Iași, precum și localitatea Romuli din Bistrița-Năsăud.

În aceste zone se vor semnala averse torențiale ce vor depăși local 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii, intensificări ale vântului.

O altă avertizare este valabilă pentru localitățile Buhoci, Filipești, Letea Veche, Parincea, Săucești, Ungureni, Negri, Traian, Prăjești, Filipeni, Tamași, Odobești, Berești-Bistrița, Dămienești, Roșiori, Secuieni, Itești din județul Bacău. Și în aceste zone se vor semnala vijelie, grindină, averse torențiale ce vor cumula 35-45 l/mp și frecvente descărcări electrice.

Aceste avertizări sunt în vigoare până la ora 18.00.

O altă avertizare Cod portocaliu, în vigoare până la ora 17.45, vizează localitățile Cobadin, Mircea Vodă, Peștera, Independența, Deleni, Adamclisi, Saligny, Dobromir, Dumbrăveni din județul Constanța.

Și în aceste localități, meteorologii estimează că se vor semnala grindină de medii dimensiuni, averse torențiale ce vor cumula 35-40 l/mp, vijelie și frecvente descărcări electrice.

×