x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol în sud-estul ţării. Avertizarea, valabilă de miercuri dimineaţă până joi, la ora 10:00

COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol în sud-estul ţării. Avertizarea, valabilă de miercuri dimineaţă până joi, la ora 10:00

28 Ian 2014   •   10:10
COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol în sud-estul ţării. Avertizarea, valabilă de miercuri dimineaţă până joi, la ora 10:00

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, valabilă miercuri, între orele 06:00 - 23:00. În acest interval, viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente şi viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60...70 km/h, iar în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea vor fi rafale de peste 70...80 km/h.

Prin urmare, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.



În sud-estul Dobrogei, la începutul intervalului, vor fi ploi şi lapoviţe şi se va depune polei.

În același interval, este valabil codul galben de ninsori și viscol. În Oltenia, nord-vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi centrul Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50...55 km/h, temporar viscolind şi troienind zăpada.

Un alt mesaj al ANM se referă la intervalul 29 ianuarie, ora 23:00 – 30 ianuarie, ora 10:00.

În intervalul menţionat, va fi instituit cod portocaliu de viscol și ninsori. Viscolul puternic va continua în estul Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60...70km/h, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea va fi redusă.



În cursul zilei de joi, 30 ianuarie, vor mai fi unele intensificări ale vântului în sud-estul ţării, dar la cote mai reduse (temporar rafale de până la 40...50 km/h), viscolind şi spulberând zăpada deja depusă.

În același interval, va fi valabilă și atenționarea cod galben de ninsori și viscol. În jumătatea vestică a Munteniei şi în sud-estul Transilvaniei, precum şi în centrul Moldovei, va continua să ningă, iar vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 km/h, temporar viscolind sau spulberând zăpada.

Joi şi vineri, vremea va deveni geroasă pe arii extinse în regiunile estice, sudice şi centrale, cu precădere dimineaţa şi noaptea.

×