x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod portocaliu de ploi și vijelii în patru județe, luni după-amiaza

Cod portocaliu de ploi și vijelii în patru județe, luni după-amiaza

06 Iul 2020   •   16:09
Cod portocaliu de ploi și vijelii în patru județe, luni după-amiaza
Sursa foto: Hepta

Meteorologii au emis avertizări cod portocaliu de ploi cu grindină, pentru județele Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea și Argeș, valabile pentru luni după-amiaza.

 

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), până la ora 16.30, în județul Caraș-Severin, în zona de munte, la peste 1.800 de metri, precum și în localitățile Mehadia, Teregova, Cornereva, Armeniș, Luncavița, Iablanița, Cornea, Domașnea și Mehadica se vor semnala averse torențiale ce vor cumula 35...45 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii, vijelie.

De asemenea, ploi cu grindină și vijelii vor fi și în județul Gorj, în zona de munte și în localitățile Bumbești-Jiu, Novaci, Crasna, Baia de Fier, Polovragi, Stănești, Mușetești și Schela, precum și în județul Vâlcea, în zona de munte. Aici se vor semnala averse ce vor cumula 35-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni.

Codul portocaliu se manifestă și în județul Argeş, zona de munte, unde se vor semnala averse torențiale ce vor acumula local 35...50 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni.

În județele Gorj, Argeș și Vâlcea, codul portocaliu este valabil până la ora 17.00.

Mediafax

×