x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod portocaliu de viituri pe mai multe râuri din judeţele Maramureş şi Satu Mare, până joi

Cod portocaliu de viituri pe mai multe râuri din judeţele Maramureş şi Satu Mare, până joi

05 Ian 2022   •   12:33
Cod portocaliu de viituri pe mai multe râuri din judeţele Maramureş şi Satu Mare, până joi

Hidrologii au emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de viituri şi depăşiri ale Cotelor de apărare, valabilă până joi la prânz, pe râurile Tisa şi Tur, respectiv o atenţionare Cod galben de inundaţii, ce vizează şase bazine hidrografice.

Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 5 ianuarie, ora 18:00 - 6 ianuarie, ora 12:00, va fi instituit Cod portocaliu de viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice Tisa - sector aferent S.H. Valea Vişeului (judeţul Maramureş) şi Tur (judeţul Satu Mare).

De asemenea, o atenţionare Cod galben de fenomene hidrologice asemănătoare vizează, în intervalul 5 ianuarie, ora 11:00 - 6 ianuarie, ora 00:00, cursurile de apă: Tisa - sector aval intrarea în ţară, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare) şi Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud).

×
Subiecte în articol: Cod portocaliu de viituri