x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod portocaliu de grindină, averse torențiale și vijelii în Moldova

Cod portocaliu de grindină, averse torențiale și vijelii în Moldova

de Redacția Jurnalul    |    22 Mai 2025   •   15:20
Cod portocaliu de grindină, averse torențiale și vijelii în Moldova
Sursa foto: Hepta

ANManunță că în mai multe zone din Moldova ar putea fi vijelii, cu averse torențiale și grindină. Experții au emis o atenționare cod portocaliu.

Va fi „grindină de medii dimensiuni, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului/vijelie”.

Sunt vizate localități din Moinești, Comănești, Dărmănești, Dofteana, Poduri, Răcăciuni, Asău, Pârjol, Agăș, Mănăstirea Cașin, Berești-Tazlău, Berzunți, Zemeș, Căiuți, Măgirești, Orbeni, Ștefan cel Mare, Solonț, Parava, Scorțeni, Gura Văii, Buciumi, Strugari și Ardeoani din județul Bacău.

În județul Suceava sunt vizate Fălticeni, Gura Humorului, Udești, Frasin, Preutești, Bosanci, Stulpicani, Baia, Vama, Păltinoasa, Slatina, Râșca, Boroaia, Vadu Moldovei, Rădășeni, Moara, Horodniceni, Ostra, Vulturești, Bogdănești, Mănăstirea Humorului, Bunești, Fântâna Mare, Capu Câmpului și Hârtop, iar în județul Vrancea poate fi furtună în localitățile Vizantea-Livezi, Câmpuri, Răcoasa și Soveja.

×
Subiecte în articol: grindină moldova cod portocaliu ninsoare