x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod portocaliu de vijelii și grindină în Caraș-Severin și Timiș

Cod portocaliu de vijelii și grindină în Caraș-Severin și Timiș

de Redacția Jurnalul    |    24 Apr 2024   •   18:37
Cod portocaliu de vijelii și grindină în Caraș-Severin și Timiș
Sursa foto: Antena 3 CNN

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de vijelii și grindină, valabilă miercuri seara în mai multe localități din Caraș-Severin și Timiș.

Sunt vizate localitățile Reșița, Oravița, Anina, Bozovici, Pojejena, Carașova, Lupac, Răcășdia, Grădinari, Sasca Montană, Dognecea, Doclin, Târnova, Forotic, Ticvaniu Mare, Ciclova Română, Vărădia, Socol, Berliște, Naidăș, Vrani, Ciuchici, Ezeriș, Ciudanovița, Văliug, Goruia, Ocna de Fier, Brebu Nou din Caraș-Severin și localitatea Jamu Mare din județul Timiș.

În aceste zone se vor semnala vijelie puternică cu rafale de 70..90 km/h, grindină, averse care vor acumula peste 20...35 l/mp și frecvente descărcări electrice.

Avertizarea este în vigoare miercuri până la ora 19.15.
 

(sursa: Mediafax)

 

×