Vremea continuă să fie mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. Însă nu scăpăm de ploi, arată ANM.Cerul va avea înnorãri şi mai ales din a doua parte a zilei de vineri, 21 februarie, temporar se vor semnala precipitaţii local în regiunile intracarpatice şi pe suprafeţe mici în rest. Acestea vor fi mixte în Transilvania şi în Maramureş, predominant sub formã de ploaie în Crişana, iar local în Banat şi izolat în restul teritoriului va ploua. La munte, local se vor semnala precipitaţii predominant sub formã de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã, în special la altitudini mari, iar local şi temporar şi în vest, nord-vest şi în centru.
Valorile termice vor continua sã se situeze peste cele normale la aceastã datã, astfel încât maximele vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade. Izolat va fi ceaţã.
Temperaturile se vor menţine uşor mai ridicate sâmbătă decât cele normale la aceastã datã. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade, iar cele minime între -4 şi 3 grade, mai scãzute în estul Transilvaniei.
Cerul va fi temporar noros, iar pe suprafeţe mici, trecãtor, se vor semnala precipitaţii slabe - ziua sub formã de ninsoare la munte şi ploaie în regiunile estice, iar noaptea mixte în cele nordice. Îndeosebi din orele serii, vântul se va intensifica treptat la început în masivele nordice, apoi în toatã zona montanã, iar pe crestele Carpaţilor Orientali vor fi intervale de timp în care va sufla tare, cu viteze la rafalã de peste 70...80 km/h.
În restul teritoriului vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în a doua parte a intervalului în nord-vest.
Vremea va fi vântoasã duminică în zona montanã- în special la altitudini mari unde vor fi intervale de timp în care vântul va sufla tare, iar noaptea- îndeosebi în jumãtatea nordicã a teritoriului.
Cerul va fi temporar noros şi mai ales noaptea se vor semnala precipitaţii mixte la munte şi predominant sub formã de ploaie- local în jumãtatea de nord a ţãrii şi pe suprafeţe mici în rest.
Valorile termice, în creştere faţã de intervalul anterior se vor situa cu mult peste cele specifice datei- maximele urmând a se încadra între 7 şi 17 grade, iar cele minime între 2 şi 8 grade.
Citește pe Antena3.ro