x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Furtună de iarnă devastatoare SUA 2026: 12 state declară stare de urgență, temperaturi -45°C, Trump critică încălzirea globală

Furtună de iarnă devastatoare SUA 2026: 12 state declară stare de urgență, temperaturi -45°C, Trump critică încălzirea globală

de Redacția Jurnalul    |    23 Ian 2026   •   19:21
Furtună de iarnă devastatoare SUA 2026: 12 state declară stare de urgență, temperaturi -45°C, Trump critică încălzirea globală
Sursa foto: Hepta/Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a profitat de frigul extrem pentru a lansa o altă lovitură la adresa climatologilor

Douăsprezece state americane au declarat stare de urgenţă înainte de sosirea a ceea ce ar putea fi una dintre cele mai severe furtuni de iarnă din ultimii ani, transmite vineri agenţia DPA care citează media americane.

Însoţită de ninsori abundente şi de vânturi deosebit de reci, furtuna ar putea cuprinde în acest weekend o suprafaţă de aproximativ 3.000 de kilometri, din statul New Mexico, în sud-vest, până în statul Maine, în nord-est, a avertizat serviciul de meteorologie.

Companiile aeriene au anulat deja sute de zboruri ca măsură de precauţie, potrivit media americane.

Numeroase şcoli au suspendat cursurile vineri, tot ca măsură de precauţie.

Există, de asemenea, temeri cu privire la pene de curent pe scară largă, spre exemplu din cauza căderii copacilor pe liniile de înaltă tensiune sau a ruperii acestora sub greutatea gheţii.

Au fost emise avertizări meteorologice sau recomandări speciale, care vizează aproximativ 160 de milioane de persoane.



Autorităţile au îndemnat populaţia să nu părăsească locuinţele, pe cât posibil, şi să lase maşinile acasă.

Guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, a avertizat că frigul ar putea fi "absolut mortal".

În unele regiuni din Minnesota şi Dakota de Nord, temperaturile ar putea scădea până la minus 45 de grade Celsius, potrivit serviciului de meteorologie.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a profitat de frigul extrem pentru a lansa o altă lovitură la adresa climatologilor. "Ar putea Insurgenţii Ecologişti să explice, vă rog, CE S-A ÎNTÂMPLAT CU ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ???", a scris el pe reţeaua Truth Social.

Schimbările climatice înseamnă că temperaturile cresc treptat, pe o perioadă lungă de timp, notează DPA. Potrivit experţilor, frecvenţa şi intensitatea fenomenelor meteorologice extreme - inclusiv furtunile şi precipitaţiile abundente - cresc, la rândul lor, ca urmare a schimbărilor climatice. AGERPRES

×
Parteneri