x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Furtuna Isha lovește România! Unde va ninge puternic în următoarele zile

Furtuna Isha lovește România! Unde va ninge puternic în următoarele zile

de Redacția Jurnalul    |    22 Ian 2024   •   12:15
Furtuna Isha lovește România! Unde va ninge puternic în următoarele zile

Ciclonul care a provocat coduri roşii şi portocalii în nordul şi vestul Europei, ajunge în România.

România se confruntă cu cea mai geroasă perioadă din acest an. Azi noapte, temperaturile au coborât până la minus 18 grade în zonele montane.

De altfel, țara noastră este lovită de furtuna Isha, care a făcut prăpăd în nordul și vestul Europei.

Meteorologii spun că, până miercuri, cel puțin, temperaturile vor rămâne negative, iar apoi vremea se încălzește, dar nu vom scăpa de precipitații.

Dacă în București temperaturile au fost de -6 grade, în Brașov, termometrele au arătat chiar -18 grade. Poleiul a fost principalul pericol pentru șoferi.

Iar vremea geroasă va continua și în zilele următoare, anunță meteorologii.

”Vom avea predominant ninsori, dar și în zona montană înaltă, în toate masivele, unde, dacă la început vorbim de ninsori, la mijlocul acestei săptămâni, după episodul de ger, pentru că temperaturile vor mai crește, nu simțitor, dar vor deveni în general pozitive ziua, și chiar și minimele, pe parcursul nopților, vor mai crește, aceste ninsori, care la început vor predomina în regiunile intracarpatice și în zonele de munte, vor traversa și partea de sud-est și est a României”, a explicat directorul Administrației Naționale de Meteorologie la Antena 3 CNN.

Țara noastră va fi lovită de furtuna ISHA. În nordul şi vestul Europei, fenomenul meteo a provocat deja mai multe coduri roșii de vreme rea.

”Ce avem dinspre partea de vest a Europei, intersecția unor mase de aer foarte reci, la contactul cu masa de aer dinspre latitudini nordice, care aduce acest val de aer polar, aduce și intensificările de vânt. Pentru că și în zona montană, la noi, vom vorbi la mijlocul acestei săptămâni, în intensificare, de viteze ale vântului mai mari de 60-80 km/h, cu siguranță și în zonele mai joase de relief, viteze de 40-50 km/h, în condițiile valorilor preponderent negative, vor amplifica senzația de rece”, a mai spus directorul ANM.

Temperaturi neobișnuite în februarie, în România

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei până la mijlocul lunii februarie, se arată în prognoza pe patru săptămâni, publicată vineri de Administrația Națională de Meteorologie.

Prognoza meteo pentru săptămâna 22.01.2024 – 29.01.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de nord-est a teritoriului.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord a țării și apropiat de cel normal în regiunile centrale, iar în rest va fi în general deficitar, mai ales în regiunile sudice.

Prognoza meteo pentru săptămâna 29.01.2024 – 05.02.2024

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sud-vestice, precum și în extremitatea de nord-est a țării.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Prognoza meteo pentru săptămâna 05.02.2024 – 12.02.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în regiunile sud-vestice, nord-estice și local în cele centrale și nord-vestice, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 12.02.2024 – 19.02.2024

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în sud-vestul și în nord-estul teritoriului.

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.

×
Subiecte în articol: furtuna isha ciclon ninsoare