x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea După câteva zile caniculare, urmează o răcorire a vremii. Din 15 iunie, se încălzește din nou

După câteva zile caniculare, urmează o răcorire a vremii. Din 15 iunie, se încălzește din nou

de Redacția Jurnalul    |    10 Iun 2024   •   14:30
După câteva zile caniculare, urmează o răcorire a vremii. Din 15 iunie, se încălzește din nou
Sursa foto: Unsplash.com

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea va oscila de la caniculă la răcoare. În ce privește ploile, se anunță un debut cu averse.

BANAT

În primele două zile vremea va fi călduroasă, cu maxime medii de 30...32 de grade, apoi se va răcori treptat, astfel că în jurul datei de 14 iunie media valorilor diurne va tinde spre 24...26 de grade. Din 15 iunie va urma o tendință de creștere a temperaturilor maxime de la o medie de 28 de grade, spre medii de 33...34 de grade în intervalul 19-21 iunie, după care este posibilă o scădere a regimului termic. Media temperaturilor minime se va situa între 14 și 18 grade, cu valori mai mici, de 12...13 grade, în nopțile de 15 și 16 iunie. În perioada 10-14 iunie vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată și averse, local cu caracter torențial, apoi doar trecător și pe spații mai mici va mai ploua.

CRIȘANA

Valorile termice diurne vor avea o tendință de scădere la începutul intervalului, de la o medie de 28 de grade în data 10 iunie, spre medii de 24 de grade în data de 14 iunie. Apoi vremea se va încălzi treptat, astfel că în cea de-a doua săptămână vremea va fi călduroasă, cu maxime medii de 31...33 de grade. Media temperaturilor minime se va situa între 14 și 18 grade, cu valori mai mici spre 12 grade în nopțile de 15 și 16 iunie. În perioada 10-14 iunie vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată și averse, local cu caracter torențial, apoi doar trecător și pe spații mai mici va mai ploua.

TRANSILVANIA

În prima săptămână de prognoză vor fi mici oscilații ale regimului termic, astfel maximele se vor situa în medie între 24 și 28 de grade, cu cele mai mici valori în zilele de 14 și 15 iunie, apoi vremea se va încălzi și va deveni local călduroasă, astfel valorile termice diurne vor tinde spre medii de 32 de grade, mai ales în perioada 19-21 iunie. Media temperaturilor minime va fi în general constantă de 13...15 grade, exceptând nopțile de 15 și 16 iunie când va tinde spre 11...12 grade. În perioada 10-15 iunie vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată și averse, local cu caracter torențial, apoi doar trecător și pe spații mai mici va mai ploua.

MARAMUREȘ

Valorile termice diurne vor avea o tendință de scădere la începutul intervalului, de la o medie de 27 de grade în data 10 iunie, spre medii de 22 de grade în data de 14 iunie. Apoi vremea se va încălzi treptat, astfel că în cea de-a doua săptămână vremea va fi local călduroasă, cu maxime medii în jurul a 30 de grade. Media temperaturilor minime se va situa între 14 și 16 grade, cu valori mai mici spre 11...12 grade în nopțile de 15 și 16 iunie. În perioada 10-15 iunie vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată și averse, local cu caracter torențial, apoi doar trecător și pe spații mai mici va mai ploua.

MOLDOVA

În prima săptămână de prognoză, valorile termice diurne vor avea o tendință de scădere de la o medie de 30...32 de grade (local o vreme călduroasă, izolat caniculară în sudul regiunii) în zilele de 10 și 11 iunie, spre medii de 26 de grade în zilele de 14 și 15 iunie. Apoi, vremea se va încălzi treptat, astfel că în cea de-a doua săptămână vremea va redeveni călduroasă, posibil caniculară la câmpie, cu maxime medii de 32...34 de grade. Media temperaturilor minime va fi în general constantă de 14...18 grade. În perioada 10-15 iunie vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată și averse, local cu caracter torențial, apoi probabilitatea de ploaie va fi redusă.

DOBROGEA

În cea mai mare parte a intervalului vremea va fi călduroasă (local caniculară în partea continentală a regiunii între 10 și 12 iunie, dar posibil și după data de 19 iunie) cu o medie a valorilor termice diurne de 30...34 de grade. Excepție va face intervalul 14-16 iunie când media maximelor va fi în scădere spre 28...29 de grade. Temperaturile minime medii vor fi în general constante între 18 și 20 de grade. Local, manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi în intervalul 12 – 16 iunie, în rest probabilitatea de ploaie va fi redusă.

MUNTENIA

În perioada 10-12 iunie vremea va fi caniculară în cea mai mare parte a regiunii, cu medii ale temperaturilor maxime de 34...36 de grade, apoi se va mai răcori, astfel în zilele de 14 și 15 iunie media valorilor diurne va fi în scădere până în jurul a 30 de grade. În cea de-a doua săptămână vremea se va încălzi din nou, redevenind călduroasă, caniculară mai ales la câmpie în perioada 19-23 iunie, când media maximelor va fi de 35...36 de grade. Media temperaturilor minime se va situa între 16 și 18 grade, cu valori mai mici spre 14...15 grade în nopțile de 15 și 16 iunie. În perioada 10-15 iunie vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată și averse, local cu caracter torențial, apoi probabilitatea de ploaie va fi redusă.

OLTENIA

În prima săptămână de prognoză, valorile termice diurne vor avea o tendință de scădere de la o medie de 32...34 de grade (local o vreme călduroasă, caniculară în sudul regiunii) în zilele de 10 și 11 iunie, spre medii de 28 de grade în perioada 14-16 iunie. Apoi, vremea se va încălzi treptat, astfel că în cea de-a doua săptămână va redeveni călduroasă, caniculară la câmpie după data de 19 iunie, cu maxime medii de 32...35 de grade. Media temperaturilor minime va fi în general constantă de 16...18 grade, exceptând nopțile din 15 și 16 iunie, când aceasta va tinde spre 13...14 grade.
În perioada 10-14 iunie vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată și averse, local cu caracter torențial, apoi probabilitatea de ploaie va fi redusă.

LA MUNTE

În primele două zile vremea va fi caldă, cu maxime medii în jurul a 20 de grade, apoi se va răcori treptat, astfel că în jurul datei de 14 iunie, media valorilor diurne va tinde spre 14 grade. Din 16 iunie va urma o tendință de creștere a temperaturilor maxime de la o medie de 16...18 de grade, spre medii de 20...22 de grade. Media temperaturilor minime se va situa între 10 și 14 grade, cu valori mai mici spre 8...9 grade în nopțile de 14, 15 și 16 iunie. În perioada 10-15 iunie vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată și averse, local cu caracter torențial, apoi doar pe spații mai mici va mai ploua.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: meteo prognoza racorire