„Avem o vreme capricioasă, cu alternanțe termice de la o zi la cealaltă, astfel încât dacă în această dimineață a fost foarte rece, în mod deosebit în centrul țării, acolo unde temperaturile au fost negative, până la -7 grade în depresiuni, chiar și în zona periferică a Capitalei am avut temperaturi ușor negative, până la -2 grade, astăzi vorbim de temperaturi mai ridicate decât în mod normal a avea la această dată.
Astfel că, în partea de sud, de vest, de est a teritoriului, acolo unde maximele vor atinge 15-16-17 grade, iar mâine chiar și mai mult de atât, vorbim de maxime de 19-20 de grade în partea de sud-vest a teritoriului. Acest lucru înseamnă temperaturi cu 8 grade mai mari decât ar trebui să avem la această dată.
Însă un front atmosferic rece va traversa teritoriul țării noastre dinspre vest către est și va determina precipitații, precipitații sub formă de ninsoare în zonele montane, acolo unde a mai nins și zilele trecute și se va depune strat de zăpadă, dar și precipitații specifice anotimpului cald în partea de sud-est a teritoriului.
Acolo vom avea averse însoțite de descărcări electrice și chiar intensificări de scurtă durată ale vântului.
Vom avea, de altfel, rafale de peste 80-90km/h și în zonele montane, cel mai probabil mâine după-amiază, mâine noapte, iar vântul se va intensifica mâine noapte, duminică, în toată partea de sud, de sud-est a teritoriului.
Acest front atmosferic rece aduce după sine nu numai precipitații, aduce și o masă de aer mai rece.
Dislocuirea celor două mase se va face cu intensificări ale vântului, cu fenomene specifice instabilității atmosferice, dar și cu temperaturi mai scăzut te ce se vor resimți duminică în nordul, în centrul teritoriului, când maximele vor fi de 7-8-9 grade.
În partea de sud, de sud-est, temperaturile rămân mai ridicate de atât, până la 15-16 grade, dar avem alternanțe termice de la o zi la cealaltă.
Nici măcar toamnă cu adevărat nu putem că spune că vine încă, pentru că săptămâna viitoare ne așteptăm din nou la aer cald.
Și în Capitală vorbim de alternanțe termice, mai degrabă la temperaturile minime.
Dacă în această dimineață a fost foarte rece, se mai încălzește ușor, maximele rămân undeva pe la 15-16-17 grade, poate mai scăzute duminică și luni, iar săptămâna viitoare se încălzește din nou.
Foarte probabil ca și în zona Capitalei să avem fenomene de instabilitate atmosferică sâmbătă după-amiază", a spus Alina Şerban, meteorolog ANM, vineri, la Antena 3 CNN.
Weekend cu ninsori la munte, furtuni în S-E ţării. Alina Şerban, prognoza meteo ANM actualizată