x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ploi torenţiale, vijelii şi grindină până duminică seara, în 25 de judeţe

Ploi torenţiale, vijelii şi grindină până duminică seara, în 25 de judeţe

26 Iun 2022   •   11:00
Ploi torenţiale, vijelii şi grindină până duminică seara, în 25 de judeţe
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Meteorologii au emis, duminică, o avertizare Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru 25 de judeţe. Cantitățile de apă pot depăși 40 l/mp.

Avertizarea va fi în vigoare duminică de la ora 12.00 până la ora 22.00.

În intervalul menționat, în zona montană, în cea mai mare parte a Olteniei și local în Muntenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii şi grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și pe alocuri 40 l/mp.

Județele vizate sunt Bihor, Cluj, Alba, Arad, Timiș, Hunedoara, Sibiu, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Argeș, Brașov, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Bacău, Harghita, Mureș, Neamț, Suceava și Bistrița Năsăud.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

×