Spre sfârşitul lunii noiembrie se va depune primul strat de zăpadă în regiunile nordice, nord-vestice şi la munte, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu.
"Până în data de 3 decembrie, în ultima decadă a lunii noiembrie, va fi o scădere evidentă a valorilor minime şi maxime. Dincolo de 23 noiembrie, temperaturile minime vor fi în medie negative. În ultima decadă a acestei luni, este foarte posibil să fie manifestări de iarnă în regiunile nordice, nord-vestice şi în zona de munte. Vremea foarte caldă pe care am avut-o până în acest moment a făcut ca pe alocuri precipitaţiile din zonele amintite să fie sub formă de ninsoare, dar fără depunere de strat de zăpadă. Spre sfârşitul lunii noiembrie, pentru scurt timp, se va depune strat de zăpadă în regiunile precizate", a explicat Georgescu.
Potrivit specialistului ANM, în lunile decembrie şi ianuarie, regimul termic al temperaturilor vor fi apropiate de mediile climatologice ale perioadei, la fel şi în ceea ce priveşte cantităţile de precipitaţii.
"Ce ne aşteaptă pentru perioada următoare? Pentru lunile decembrie şi ianuarie, putem vorbi de un regim mediu al temperaturilor cu un grad de realizare de 60%. Pe un asemenea produs nu pot fi anticipate fenomene meteo extreme, gen viscol, ger etc. Acest lucru este posibil doar cu 10 zile înainte. În decembrie, regimul termic va fi apropiat de mediile climatologice, cu maxime între 0 şi 9 grade. Minimele încep să devină preponderent negative. De regulă, în decembrie sunt precipitaţii mixte, iar acestea par a fi destul de apropiate de mediile climatologice pentru sud-est şi vest, iar pentru celelalte regiuni aşteptăm mai mute precipitaţii. În ianuarie, cantităţile de precipitaţii prognozate par a se încadra în limite climatologice normale, respectiv între 40-60 l/mp. În ianuarie, este foarte probabil ca precipitaţiile să fie în majoritate sub formă de ninsoare, dacă prognoza se va concretiza", a menţionat Florinela Georgescu, potrivit Agerpres.
Specialistul ANM a adăugat că, în privinţa fenomenelor meteo extreme, în România va exista cel puţin un viscol în fiecare lună de iarnă.
"Este de aşteptat ca în ţara noastră să existe cel puţin un eveniment de viscol în decembrie şi cel puţin două în ianuarie şi februarie. Mesajul meteorologilor este că trebuie să ne aşteptăm la o iarnă cum este normal să fie în ţara noastră, cu fenomene extreme, respectiv ninsori abundente însoţite de ninsori şi urmate de perioade de ger", a mai spus directorul executiv al ANM.